$theTitle=wp_title(" - ", false); if($theTitle != "") { ?>
I often visit different high schools and talk with students. The experience is amazing; I’ll come back with details at some point. Now I have a specific issue I’d like to discuss:
I get from high school kids the following problem (ethical, I think): if a student studies very hard and gets a 10 and another student doesn’t study at all and gets a 3 – but the teacher gives him out of pity two more points for him to get a 5, and then the teacher says “why should I ruin his average grade, because he’ll need it to go to college” and finally gives him a 7… How is that? Is that good?
And now I’ll comment: we’re actually talking here about the two major alternatives in terms of philosophy of life: a) one in which we strive to make everyone equal and b) one in which the strong live well, while the weak die. If I put it like this, you almost feel a little sympathy for the one who got a three, right? “Poor guy”, you’ll say, “why should he «die»; let him live too; let’s not cut his wings; maybe he’ll get his chance in college…” Forgetting in fact that he already had that chance! He could have studied, but he didn’t want to. Or he couldn’t, which is the same in the end. What we do in this situation is actually to encourage the lack of work and we tell that young man “keep it up! You don’t need to work, someone will always take pity on you and pull your head up from below the water… and you’ll always have the results you don’t deserve!” This happens as early as secondary school, then high school and then college. It even happens at work, where you can’t bring yourself to sack those who don’t work (many times you’re not even allowed to!). And then we wonder why we, in general, don’t have good results.
The alternative is that, starting from school, each and everyone receives what they deserve. The one who studies for a 10 should get a 10. The one who deserves to be flunked should be flunked. I’m sure he’ll learn much more from this than from the so-called punctual assistance, and next time he’ll study more and better. Because young people really can study. The same goes for high school and college. And the same goes for work. Those who do a good job should get things in return; those who don’t shouldn’t receive anything. It’s that simple!
All in all, we have a choice between a) being a country of mediocre/disinterested people and b) giving young people an alternative to make it “big time” if they want to and if they can. Honestly,I would vote for the second alternative..
And to think that I had this discussion with a group of high school students who were trying to convince me that what’s happening now is wrong, that teachers should be fair and motivate children in the direction of work and achievement and not in the direction of laziness and beggary…
(English version by Teodora Popescu)
Varfuri vs. Medie
Merg de multe ori prin licee si discut cu elevi. Senzationala experienta, o sa revin cu detalii la un moment dat. Acum am una punctuala:
Primesc – de la copii de liceu – urmatoarea problema (de etica, cred): daca un elev invata foarte foarte bine si ia 10, altul nu invata de loc si ia 3 – dar profesorul ii mai da de mila inca doua puncte sa ia 5, apoi zice “de ce sa-ti stric media, ca o sa ai nevoie ca sa intri la facultate” si ii da 7…. Cum e? Bine sau rau?
Si vin sa comentez: vorbim de fapt fix de cele doua mari alternative de filozofie de viata: a) una in care ne straduim sa-i facem pe toti egali si b) una in care cei tari traiesc bine, in timp de cei slabi mor. Pusa asa, parca va vine sa aveti ceva simpatie fata de cel care a luat nota trei, nu-i asa? Saracul, veti spune, de ce sa”moara”, sa-l lasam sa traiasca si pe el, sa nu-i taiem aripile, poate va avea sansa lui la facultate…. Uitand de fapt ca el a avut deja sansa asta! Ar fi putut invete, dar nu a vrut. Sau nu a putut, ceea ce e acelasi lucru pana la urma. Ce facem in situatia asta de fapt este doar sa incurajam nemunca si sa-i spunem tanarului respectiv “tine-o tot asa! Nu e nevoie sa muncesti, cineva va avea mila de tine mereu si te va trage in sus de ciuf… si vei avea mereu rezulate pe care nu le meriti!” Asta se intampla inca din scoala generala, apoi liceu, apoi facultate. Se intampla si la serviciu, unde nu iti vine sa dai afara pe cei care nu muncesc (de multe ori nici nu ai voie!). Si apoi ne intrebam cu totii de ce nu avem rezultate?
Alternativa fiind ca, incepand inca din scoala, fiecare sa primeasca ce merita. Cel care invata de 10 – sa ia 10. Cel care merita lasat corigent – sa ramana corigent. Sunt sigur ca va invata mult mai mult din asta decat dintr-un asa zis ajutor punctual, iar data viitoare va invata mai bine. Pentru ca, de putut, tinerii pot invata. La fel in liceu si facultate. La fel si la munca. Cei care fac treaba foarte buna sa primeasca buluc, cei care nu – nu. Este atat de simplu!
Una peste alta avem de ales intre a) a fi o tara de mediocrii/dezinteresati si b) a da tinerilor alternativa sa reuseasca “big time” daca vor si sunt in stare. Sincer, as vota pentru a doua.
Si cand te gandesti ca am avut discutia asta cu un grup de copii de liceu, care incercau sa ma convinga ca e gresit ce se intampla acum, ca profesorii ar trebui sa fie corecti si sa motiveze copii in directia muncii si realizarii, nicidecum in directia lenei si cersitului.
Tweets that mention Radu Georgescu - Varfuri vs. Medie -- Topsy.com
February 17th, 2011 at 9:22 am
[…] This post was mentioned on Twitter by Radu Georgescu, Daniel Raduta, Alin Ivenţa, Andreea Georgescu, Mihai Stănescu and others. Mihai Stănescu said: RT @GeorgescuRadu: Blog Post: Varfuri vs Medie: http://www.radugeorgescu.ro/2011/02/15/varfuri-vs-medie/ […]
5 articole din .ro de saptamana trecuta | Alexandru Bleau
February 21st, 2011 at 9:36 am
[…] Despre varfuri vs. medie la Radu Georgescu […]
Octav Druta
February 17th, 2011 at 9:08 am
Si eu votez pentru a doua varianta: reality check. O mica adaugare: multi dintre cei care nu au performante scolare extraordinare sunt foarte talentati iar notele nu spun nimic despre ei.
Aici apare o intrebare interesanta: ce este util sa faci atunci cand cineva performeaza prost in mod constant? Il izolam cu note mici si il excludem sau ne intrebam cum il putem ajuta sa descopere ce il pasioneaza? Sau…?
Radu
February 17th, 2011 at 9:48 am
Sire, orice ajutor pentru tanar este bun – in afara de “pomana”. Asta este cel mai mare rau posibil.
Octav Druta
February 17th, 2011 at 9:49 am
Complet de acord.
Radu Ticiu
February 17th, 2011 at 10:03 am
Radu, ultimul paragraf din postul tau imi confirma perceptia ca liceele (poate nu doar cele de varf, dar acestea cu siguranta) se numara printre putinele institutii din tara care ne mai pot oferi ceva motive de optimism pe termen mediu.
Mi se intampla si mie sa ma intalnesc in Timisora cu liceeni, fie la ei in scoli, fie la evenimente si proiecte organizate in incubatorul de afaceri software in care lucrez sau la actiuni de genul GeekMeet sau altele. Au o atitudine foarte sanatoasa fata de propriul destin, muncesc mult in proiecte personale extracuriculare, vor extrem de mult sa invete si le place sa isi impartaseasca realizarile si planurile. Nu se gandesc prea mult la beneficii personale de natura materiala, dar vor recunoastere si incurajare si vor sa fie priviti ca egali de catre adulti.
Nu prea stiu ce se intampla atunci cand “cresc” si ajung studenti, dar parca are loc un “downgrade” de personalitate.
Cred ca o asemenea involutie poate fi oprita daca mai multi dintre liderii generatiilor din care amandoi facem parte ar depune ceva efort pentru a-i vizita in licee, pentru a le vorbi si a le crea posibilitatea sa isi expuna valorile si pentru a le valida aceste pozitii, mai ales daca acestea sunt in mod vadit opuse valorilor pervertite adoptate de societate, in general.
Stefan Murgeanu
February 17th, 2011 at 10:08 am
bazele statului social, cu cetateni asistati, se pun inca de la scoala 😛
numai asa putem ajunge o tara de asistati social 🙂
cel mai mare rau pe care il poti face unui elev este sa-i dai ceva ce nu merita: fie un 4, desi stie de 5-6, fie un 10, desi stie de 8-9
in ambele cazuri, acestora le va fi greu, dar palma cea mai mare de la viata o vor primi cei care sunt apreciati la mai mult decat reala lor valoare 😉
Anda Racsa
February 17th, 2011 at 10:36 am
Buna Radu,
Felicitari pentru articol. Multe ar mai fi de zis, depinde de tara in care traim si de modul cum sunt intelese si implementate masurile privind educatia copiilor (si nu numai).
Intamplator, astazi am primit un mesaj prin e-mail care poate fi citit si la urmatorul link: http://transildania.wordpress.com/2011/02/12/secretul-finlandezilor/
Iata cateva extrase din textul mentionat:
Finlanda este una din tarile cu cel mai ridicat nivel de trai din lume.
In urma perioadei de grava recesiune economica din anii ’90, guvernul a hotarit sa dedice fonduri importante educatiei, cercetarii si tehnologiei.
Rezultatul: in mai putin de 10 ani, Finlanda a trecut pe primele locuri din lume ca bunastare sociala si bogatie.
De ce este atit de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa termine primele 8 clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfecta si citind o carte pe saptamina?
Sistemul educational nu este elitist si nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cit mai inalt.
Nu exista repetenti, desi nu exista decit o singura oportunitate de a lua un examen, “pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste decit o singura data”. Se studiaza pina cind se ia examenul, dar promovarea in anul urmator este automata.
Se stimuleaza rationamentul critic inaintea memorizarii mecanice.
Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200.000 de euro, de la gradinita pina la absolvirea unei universitati. “Sunt banii cel mai bine folositi din impozitele noastre”.
Marius Motofei
February 17th, 2011 at 12:07 pm
Salut Radu,
Da-mi voie sa vin in acest comentariu, pe langa o subscriere la opinia sustinuta de tine, si cu ceva elemente de flavour. Imi amintesc cu placere de doua exemple din scoala, repectiv liceu: un coleg care nu era capabil sa comunice coerent in limba sa materna – romana, dar care era geniu cu cifrele (dovedit fapt – a ajuns pe la Harvard si nu ca student :)) si altul care era coada clasei la mai toate materiile inca care a pins drag de fizica (doctor in stiinte prin Belgia, actualmente manager in cadrul Carl Zeiss Germania). Daca am aplica intocmai principiul meritocratiei atunci ei nu ar fi ajuns poate sa devina ceea ce au devenit – cu siguranta ar fi fost corigenti sau si mai rau, repetenti. Principiu afirmat de profesorat a fost insa unul de succes si suna asa: daca imi dovedesti ca esti foarte bun la ceva, nu am eu dreptul sa limitez sansele tale de a te dezvolta chiar si strict in acea directie. Cat despre munca, nu de putine ori multi se afla in pozitii sau companii care nu reprezinta decat o sursa de venit pentru ei. Placerea muncii prestate, scopul in viata, abilitatile nu sunt aliniate. De cele mai multe ori managerii acestora isi doresc cat mai putina diversitate si se implica foarte putin in “slefuirea calitatilor”. Cat influenteaza scoala/profesorii si cat mediul lucrativ…ramane o intrebare deschisa.
Sorin Sarba
January 6th, 2012 at 9:05 pm
Marius, situatia descrisa de tine este cat se poate de frecvent intalnita in scoala romaneaca, tocmai pentru ca aceasta este atat de ipocrita si atat de desprinsa de realitate si de orice norme de etica elementara, cu exceptii desigur. E nevoie doar de o abordare naturala din partea corpului profesoral, o abordare de bun simt incat copilul>adolescentul sa nu fie demotivat si deformat. Profesorii ar trebui sa fie mai degraba niste indrumatori/mentori, decat niste mega-specialisti, dar indrumatori care sa le stimuleze si nu sa le inhibe gandirea critica, capabile sa-i ajute sa-si descopere vocatia o data cu furnizarea unor abiliati de baza: citit, scris, socotit, bune maniere, o limba straina si mult simt critic. In rest, fiecare isi descopera relativ singur abilitatile exceptionale si talentul si isi vor canaliza singuri atentia si efortul spre punerea in valoare a acestora. Asa cum ai spus si tu, datorita sistemului nostru educational, mult prea multi isi descopera si isi pun in valoare calitatile o data ce scapa de universul “concentrationar” al scolii romanesti.
Elek Bogdan
February 17th, 2011 at 4:57 pm
Salut Radu
Daca elevul de liceu va fi tratat cu “pomana” din partea profesorilor, in cazul in care doreste sa isi continue studiile la o facultate decenta va fi lovit de realitate: trebuie sa invete ca sa treaca. Si nu o sa reuseasca pentru ca nu are antrenament.
In cazul al doi-lea poate avea si un efect invers, profesorul sa-i dovedeasca elevului ca e “prost si nu stie nimic” si sa il descurajeze sa mai invete, in ideea ca….oricum e degeaba.
Cu munca, mai dai omului o sansa in ideea ca…poate o sa se simta dator si o sa faca si extra la urmatoarele sarcini, dar totul cu limita.
Dan
February 18th, 2011 at 3:32 pm
Mi se pare aberant ca media notelor din liceu sa conteze la admiterea in facultate. Pentru ca asta include si nota la latina, si nota la sport, si nota la nu stiu ce materie pe care elevul X nu o poate suferi, dar fara de care poate foarte bine sa aiba succes.
Prin sistemul asta incurajam tocilarii care nu sint selectivi si nu au o pasiune.
Razvan Vasile
February 20th, 2011 at 1:27 am
Salut Radu,
Ma bucur ca ai postat acest articol, deoarece in spatele lui se ascund multe nuante. E de bun simt sa afirmam ca fara munca totul este numai o himera. Dar mi se pare incomplet!
Problema mai profunda si pregnanta a sistemului educational actual este aceea ca el nu ofera un pattern al succesului! Pe principiul inveti bine, o sa ajungi bine! Da, exista enclave de elite, dar raportat la intreaga societate, stim cu totii ca ea nu este compusa numai din genii! Singurul domeniu de la noi din tara care a reusit sa se impuna cu un oarecare pattern al succesului este ITul.
Pe fondul acestei probleme observam si degradarea calitatii invatamantului academic. Este total anacronic cu realitatea(chiar tu ai subliniat intr-un post anterior ca ti-ai dori sa vezi pe la o facultate de IT si un curs de “Modele de monetizare a Social Networking”).
Ca sa dovedesc gravitatea problemei ce am subliniat-o, maresc miza si pun in discutie abandonul scolar. Care ar fi motivarea ca un elev caruia scoala nu-i ofera nicio perspectiva de succes, sa nu isi abandoneze studiile? Mai este el motivat sa munceasca pentru o institutie care nu-i ofera nicio perspectiva de viitor? Am copilarit cu astfel de persoane, iar subiectul mi-este destul de bine cunoscut.
Unde se greseste? Parerea mea este ca actuala greseala vine tocmai din partea voastra, a oamenilor de afaceri onesti si de succes! Departe de mine de a jigni pe cineva! Dar consider ca mediul actual de afaceri face o presiune mult prea slaba(a se citi aproape inexistenta) asupra facultatilor! Spuneai ca ti-ai dori sa vezi un curs de antreprenoriat la o facultate de IT; du-te la decan “obliga-l” sa-ti acorde acel curs! Eu am terminat facultatea de informatica de la unibuc, si am ramas stupefiat de lipsa intershipurilor de la noi din facultate. La Cambridge au intershipuri obligatorii!
Din perspectiva unui tanar care a terminat facultatea de curand, va pun urmatoarea intrebare: din partea cui vreti voi(oamenii de afaceri) reforme? Din partea statului? Sa fim seriosi! Din partea societatii? Cu atat mai putin, cu cat amprenta celor 50 de ani de comunism inca se mai vede in mentalul colectiv!
Cu speranta ca postul meu va fi interpretat doar in limitele acestei dezbateri, astept raspunsul tau.
y
February 28th, 2011 at 4:30 pm
Eu as privi din afara cutiei.
Notele sunt invechite, sistemul e – cred – gresit. Pentru ce sa dam note, sa cuantificam ce? Si apoi, cum?
1. ce?
Ce inseamna nota? Inseamna blamarea (si eventual pe termen lung) a greselii. Unde greseala poate insemna nepotrivire in sistem, oboseala temporara, lipsa de concentrare, lene, etc. Greseala poate fi chiar buna si utila in procesul educativ.
2. cum?
Poate ca elevul care ia 3 in scoala respectiva, ar lua 5 in alta scoala, sau mai mult. Sau la alt profesor. Sau in alta zi. Iar la final, se compara medii. Ca asa ne-am obisnuit. Sa fim cifre in statistici, sa tindem catre mediocru.
Eu mi-as dori sa imi duc copilul undeva unde sa nu primeasca note.
Radu
March 1st, 2011 at 3:07 pm
Din pacate viata iti da note in fiecare zi – la scoala, la servici, in familie. Si castigi mai bine sau mai rau in functie de nota pe care ti-o da seful la sfarsitul anului, te intelegi mai bine sau mai rau cu nevasta in functie de nota informala si uneori inconstienta poe care ti-o da in fiecare zi. Deci a trimite copilul la o scoala fara note inseamna a nu-l invata despre realitatile in care va trai, inseamna sa ii arati o alta lume decat cea “pe bune”. Sorry, nu sunt de acord.
Octav Druta
March 1st, 2011 at 3:19 pm
Notele sunt doar un instrument masurare iar daca nu am masura ar fi foarte greu sa stim daca progresam sau nu.
Intrebarea este daca notele masoara elementele de performanta care sunt relevante pentru educatia unei persoane. Ce indica un 10 la istorie? Faptul ca am memorat exceptional batalia de la Calugareni? Ce indica un 10 la matematica? Faptul ca am calculat perfect o integrala?
y
March 2nd, 2011 at 10:42 am
Lipsa notelor nu inseamna lipsa competitiei. Competitia e necesara si utila.
In familie – sper ca – nu primesc note. Si nici competitie nu cred ca am :p
Nu am sef. Sunt mai bun sau mai slab decat altii, mai creativ sau nu, mai inteligent si mai rapid in decizii sau dimpotriva mai obosit sau mai lent. Si prin urmare, o duc mai bine sau mai prost in functie de ceea ce fac si de ceea ce sunt.
Iar angajatilor mei nu le dau note. Desigur ii consider pe unii mai buni decat pe altii, ii remunerez diferit, etc. Adica ii pun intr-o situatie competitiva ceea ce cred ca e bine si pentru mine, si pentru ei.
Si cred ca ai dreptate, realitatea de acum include note. Dar nu pentru toti. Sper copiii mei sa nu lupte pentru note asa cum nu am facut-o nici eu (desi am avut note bune mereu 🙂 ). Cred ca realitatea si mentalitatile evolueaza e necesar insa sa avem suficienta viziune si influenta pentru asta.
@Octav: Notele sunt o masura fara unitate. Asta e de fapt prima problema. Mi s-ar parea mai acceptabil sa ii dai copilului un feedback de genul esti in top 5% in clasa (sau esti al 18-lea) – pentru ca atunci ai unitatea de masura. Dar sa ii dai 8 su FB (pozitionandu-l astfel in mod absolut in sistemul romanesc de invatamant), e gresit.
Andrei Grosu
April 17th, 2011 at 8:14 pm
Totusi, ce facem daca un elev e talentat la o anumita chestie (sa luam informatica) dar nu exceleaza la celelalte? Ii pui 10 la info si 4 la restu? Si unde mai ajungem?…
Radu
April 17th, 2011 at 8:29 pm
Well,
“nu exceleaza” nu inseamna 4, inseamna 7. Da, ii pui 7 daca 7 merita. De aia s-a inventat nota 5. Copii trebuie sa fie peste aceasta nota la toate materiile. Daca nu sunt, atunci – pur si simplu nu sunt. Nu vad absolut nici un motiv pentru care sa il treci “de mila”. Mesajul pe care i-l trimiti este cat se poate de rau.
eugen
July 27th, 2011 at 3:36 pm
Salut,
Ar mai fi mult de discutat pe marginea acestui subiect.De exemplu eu aleg un profil,dar,in cadrul lui sunt materii care pe mine nu ma atrag.Cred ca ar trebuyi restructurat putin sistemul de invatatmant si sa dea posibilitatea elevilor sa-si aleaga cursurile,impunandu-se doar anumite materii de o importanta deosebita.de ce sa studiez eu….x materie in conditiile in care nu-mi foloseste pe domeniul pe care vreau sa profesez.Alta problema ar fi distragerea atentiei de la exemplele negative din jur.Elevii de liceu viseaza mai mult la a castiga banii usor,din “combinatii ” si porcarii de genul asta,vazand toate aceste lucruri in viata cotidiana.Scolile liceele ar trebui sa le atraga atentia intr-un mod special:sa-i faca sa inteleaga ca trebuie sa faca bine nu sa ii oblige.Sa ii includa in proiecte gen…practica in anumite firme.Firmele sa fie stimulate sa ii primeasca si sa ii ajute cu diferite solutii din partea statului(reduceri de impozite promovare gratuita ) ,sa se creeze un ciclu in care o mana o spala pe cealalta:stat,companii puternice,scoli.Dupa toate astea,cred ca numarul notelor sub 5 va fi mult mai mic,tinerii for fi captivati de anumite domenii de actrivitate,iar la finalizarea cursurilor vor avea habar de ce se intampla in companii cu adevarat.Altfel…ne vom tara in aceeasi mizerie in care suntem de ani buni.
O zi buna
Alin
July 10th, 2011 at 1:29 am
Mi se pare evidenta remarca ta, cel care “cerseste” si primeste continua sa cerseasca toata viata … stii de ce productivitatea scade apoi? din proprie experienta iti pot spune ca vanzand nedreptatile cotidiene nici celui harnic, intelignet, constiincios nu-i mai vine sa munceasca … sad but true …