About work

In: Entrepreneurship / 28 comments

2 Aug 2010

Two concepts have been established in our country that I would like to comment now: a) I don’t do the hard and dirty work and b) if I managed to climb up and I fell, then society will reject me. Both are part of the respect towards work (both the respect I have for work, and the respect of those around me for my work).

Starting with the second topic: I know a guy from California who has the following life story: 10 years ago he founded a company that he sold for 20 million dollars. He said he was a man who made it in life; he started to invest a lot; the crisis came and a year ago he discovered that he was broke. Without hesitating he got a job at Citrix as a computer programmer (really, that’s exactly what happened) and he started again from the beginning through hard work. He had absolutely no problem in doing that, and those around him felt the same. He is treated like any other computer programmer and not like a looser. I am sure that here, in Romania, there are people who had a lot and no who longer have anything. An example like the one I gave with my friend would be greatly appreciated because it would show us that working isn’t demeaning after you climbed to the top. How many of us who have a company would find a job again if the company went bankrupt? Are people like Dragos Cinca (Flamingo), Mr. and Mrs. Fughina (KTech) and even long before that – Dragos Negoescu (Sprint Ploiesti – I think) accepted as employees? Can they start from the beginning again? Or, an even more complicated question – do they still want to?

(I don’t know if the examples are relevant; I know Dragos left Flamingo long before the problems started and I suppose that Mr. and Mrs. Fughina did the same. Please take those names as simply school examples. I am convinced there are better ones.)

Going back to the first subject – examples from the States come to mind again: people who need money go and work at McDonalds, at gas stations, walk dogs in parks. And in each of these cases they do the work they are supposed to and those around them appreciate what they do. No doubt they are struggling to grow, to find another job, but as long as there is no other job – the one they have now pays the bills. And getting to be Senior VP in a great company after scrubbing floors at McDonalds isn’t a single exceptional case (I know another example of someone close to me that fits this case). I ask myself again: Can we really accept that in a personal crisis situation any job is good? And once you have that job, that it must be done well and not as a service to your employer? And can those around us accept the dignity of the one who works without looking down on him? Can employers manage to open their minds at some point and recognize real talent even if sometimes it lies hidden in a guy who is currently washing dishes?

These are hard questions for me and I don’t have generally valid answers. But I think they are the kind of questions that all of us need to answer at some point, thinking at least a little bit at the dignity and respect owed to a job well done.

(English version by Teodora Popescu)

Original Romanian version

Despre munca

S-au impamantenit pe aici pe la noi doua concepte pe care as vrea sa le comentez: a) eu nu merg la munca de jos si b) daca am ajuns sus si am cazut societatea ma va respinge. Ambele fac parte din respectul fata de munca (atat al meu fata de munca mea, cat si al celor din jurul meu fata de munca mea).

Incepand cu al doilea subiect: Cunosc un tanar in California, care are urmatoarea poveste: acum 10 ani a facut o companie, pe care a vandut-o cu 20 milioane de dolari. A zis ca e un om facut, a inceput sa investeasca la greu, a venit criza si acum un an a descoperit ca nu mai are nici un ban. Fara nici o clipire s-a angajat la Citrix, pe post de programator (chiar pe bune, asa s-a intamplat) si a luat-o muncitoreste de la inceput. El nu a avut nici o problema sa faca asta, iar cei din jurul lui de asemenea. Este tratat ca un programator normal, nicidecum ca un looser. Sunt convins ca exista oameni care au avut si nu mai au, aici in Romania. Un exemplu la fel ca cel al prietenului meu ar fi de apreciat, caci ne arata ca sa muncesti nu este injositor dupa ce ai fost acolo sus. Oare cati dintre noi, cei care avem o companie, am putea ca in cazul in care compania ar falimenta sa ne angajam din nou? Oare oameni ca Dragos Cinca (Flamingo), sotii Fughina (KTech), dar chiar mai de demult Dragos Negoescu (cred – Sprint Ploiesti) sunt acceptati ca angajati? Pot ei sa o ia de la inceput? Sau, inca mai complicat – vor?

(nu stiu daca exemplele sunt relevante, stiu ca Dragos a iesit din Flamingo mult inainte de probleme, presupun ca si sotii Fughina. Acceptati va rog numele respective cu titlu exclusiv scolastic. Sunt convins ca exista exemple mai bune.)

Revenind si la primul subiect – ma gandesc din nou la exemple din state: oameni care au nevoie de bani se duc si muncesc la macdonalds, in benzinarii, plimba catei prin parcuri. Si in fiecare din aceste ipostaze fac treaba pe care trebuie sa o faca, iar cei din jur apreciaza ceea ce fac. Fara indoiala ca ei lupta sa creasca, sa-si gaseasca alt job, dar cata vreme nu exista altul – cel actual plateste facturile. Si nu odata (chiar am si aici un exemplu foarte apropiat), dupa ce ai frecat podele la macdonalds poti ajunge Senior VP la o supercompanie. Ma intreb din nou: oare noi nu putem accepta ca intr-o situatie de criza personala, orice job este bun? Si odata avut, el trebuie facut bine, nu ca un serviciu pe care i-l faci angajatorului? Iar cei din jur pot oare accepta demnitatea celui care munceste, fara a-l privi de sus? Angajatorii pot la un moment dat sa se desprinda si sa recunoasca talentul real, poate ascuns intr-un tanar care momentan spala vasele?

Intrebari grele pentru mine, nu am raspunsurile general valabile. Dar cred ca sunt din acele intrebari la care trebuie sa ne raspundem fiecare dintre noi la un moment dat, gandindu-ne macar un pic la demnitatea si respectul fata de o munca bine facuta.

Comments

Avatar

Diana Bajenaru

August 2nd, 2010 at 4:49 pm

La noi mai e o problema: daca te duci sa te angajezi pe un post “mai de jos” si ai scris in curriculum ca ai studii superioare sau ai fost director pe nu stiu unde, nu te angajeaza pt. ca esti supracalificat si se gandesc ei ca la un moment dat sa nu ai pretentii mai mari decat postul. Chestie patita de un cunoscut de cateva ori.

Reply to this comment

Avatar

Marius Motofei

August 2nd, 2010 at 5:13 pm

Salut Radu,
Cred ca este prima oara cand la un post al tau raspunsul mi se pare foarte evident si necontroversat. Cultura americana nu poate fi importata si cred ca e bine ca se intampla asa. Filozofia si antropologia ne ajuta sa intelegem ca fiinta umana are nevoie de un reper la care sa se intoarca permanent si in virtutea caruia isi canalizeaza eforturile. Americanii sunt crescuti intr-un spirit aparte sub tutela dorintei de a invinge, de a fi cei mai buni. Nu intotdeauna se si intampla, insa manifestarea de vointa e cea care conteaza pana la urma. Proud to be american, canadian sau englez/francez tine de o istorie, de o mentalitate si de o socientate cu repere. Generatia noastra e marcata din nefericire de comunism si mult va trece pana cand vom gasi si noi ceva la care sa merite sa ne uitam cu inspiratie. Chiar reflexia in oglinda e hidoasa si surprinde aruncarea de sticle pe geamul masinii, maneaua si gratarul, “modele umane” distorsionate promovate pe TV. Pai tu vrei sa vina baietii de la TOP GEAR si sa nu ii facem de ras cu parcul auto de la REX.
Inchei printr-o speranta veche deja, “Sa vina americanii” si desigur cu o recomandare calda, legata tocmai de cele de mai sus http://www.ted.com/talks/sheena_iyengar_on_the_art_of_choosing.html

Numai bine.
Marius

Reply to this comment

    Avatar

    Radu

    August 2nd, 2010 at 5:59 pm

    Marius, incerc sa fac din acest blog o zona libera de frustrari de genul “ei sunt destepti, noi suntem manelisti”. Hai sa ne pastram te rog in zona pozitiva si sa construim pe experienta lor.
    Multumesc.

    Reply to this comment

Avatar

zoso

August 2nd, 2010 at 6:35 pm

cred ca primul pas ar fi sa incepem sa tratam oamenii in mod egal. incepand de la femeia de serviciu la omul de la parcare. desigur, trebuie sa vrea si el asta.

Reply to this comment

Avatar

Bactan Claudiu

August 2nd, 2010 at 7:11 pm

Trebuie facuta o diferenta:
– ai un post mai inferior dar esti capabil de mai mult dar sistemul te pune sa accepti niste sefi incompententi. Frustrarea e normala zic eu in acest caz.

– ai un post inferior pe care vrei sa il parasesti cu prima ocazie si cu aceasta ocazie trebuie sa stie asta orice client. Aici e proasta faza. Asta nu ca ar fi oameni multi in aceasta situatie ci multi oameni SE CRED in aceasta situatie. Ei sunt siguri ca ar fi milionari dar uita clima pornita cand pleaca de la lucru.

Stiu caci dupa ce am terminat facultatea am lucrat ca si ajutor la constructii. Anii au trecut dar acea persoana ma ajut acum la alt nivel.

Reply to this comment

Avatar

Meg

August 2nd, 2010 at 7:15 pm

Se numeste “eticheta”, provine din frantuzecul “etiquette”, si nu e inventie romaneasca. Sa ne aducem numai aminte de romanele secolelor trecute, despre nobili scapatati care isi intorceau jobenul pe dos si traiau pe datorie in loc sa-si foloseasca studiile pariziene si sa lucreze ca “fonctionari” pe undeva. Aceasta cultura s-a perpetuat in asa o masura, incat exista in acest moment tari in care legislatia nu permite angajarea unui om pe un post sub studiile lui, si pe lista acestor tari se gaseste si Canada (dominion francez, deh…).
Emigrantii care au cladit America au pornit intr-acolo manati de saracie si de nevoia de munca. Societatea lor e cladita pe alte concepte, de catre “parintii natiunii” care dadeau cu tarnacopul in piatra ziua si isi scriau propriile legi noaptea. Noi (si prin noi inteleg europenii), suntem tributarii unei societati dezvoltate in peste 3000 de ani pe ideea de elite, patricieni, nobili sau boieri pe de o parte si iloti, iobagi, plebei pe de alta parte, iar cele doua nu se prea amesteca. Istoric, cultural si psihologic suntem diferiti de americanii aparuti de numai 500 de ani din clasa muncitoare. E greu sa schimbi asta, si cred totusi ca tine de fiecare persoana. Daca vom cauta exemple (si bune si rele) de fiecare parte, sunt sigura ca gasim.

Reply to this comment

Avatar

Bogdan Ionita

August 2nd, 2010 at 11:22 pm

Cred ca in primul rand toti ar trebui sa fim pregatiti sa o luam de la capat, indiferent cat de sus am ajunge. Nu conteaza ca “de la capat” inseamna gunoier (ce e rau in munca asta?). Trebuie intotdeauna sa fim capabili sa facem asta si trebuie sa tintim cat mai sus chiar daca atunci am fi foarte jos. Fara jena, fara “ce barbat am fost odata”, fara frustrari.

Dar asta cred ca e valabil pur si simplu in viata, nu doar cand e vorba de a avea succes in afaceri. In rest, intrebarile ridicate cred ca tin mai degraba de ipocrizia celor din jur, de “gura vecinului”, chestie care ma lasa rece. De aia nu mai pot eu, ca crede X sau Y ceva sau altceva. Cred ca atat timp cat noi stim ca, daca e nevoie, suntem capabili sa o luam de la capat, suntem capabili sa acceptam ca nu mai suntem “sefu” sau “dom’ director”, suntem capabili sa facem munci care in alte conditii poate ni s-ar fi parut ‘deplasate’… atunci totul e in regula cu noi 🙂

Nu ma intreba, nu stiu de ce vorbesc la plural. “Noi” – oamenii vreau sa spun.

Reply to this comment

    Avatar

    TheBride

    August 3rd, 2010 at 10:33 am

    Apropos de gunoieri, am vazut acum o luna in Amsterdam gunoieri tineri si blonzi, de 25 de ani maximum care faceau munca asta cu capul sus si cu foarte mare avant. M-am crucit. La noi in primul rand nu vezi blonzi pe strada, ca gunoieri:) (dar asta tine de rasa:P, noi suntem sateni, in general, sau mai bruneti). In al doilea rand, la noi, orice maturator zici ca indeplineste o super corvoada. Tanarul olandez de care va spun dadea cu matura pe trotuar si pe liniile de tramvai. In urma lui venea o masina care aspira ce a strans el. Am asteptat tramvaiul 5 minute, ei erau deja departe. La noi, in 5 minute, isi sufla nasul in maneca de 3 ori, apoi iau pe faras mizeria de 2 ori si o pun in tomberon, dupa care mai fac o pauza pentru ca au obosit. Nu zic ca toti sunt la fel, dar stati si studiati atitudinea celor care muncesc in vazul lumii, pe strada, gunoieri, muncitori, taietori de iarba etc. Sunt doua imagini total diferite. Incercati sa le vizualizati ca pe doua tablouri. Acum intelegeti de ce suntem aici? Si lucrurile se repeta similar si in spatele usilor inchise.

    Reply to this comment

      Avatar

      Bogdan Ionita

      August 3rd, 2010 at 5:39 pm

      Ha, o chestie de genul asta mi s-a intamplat intr-o zona rurala din Anglia: dupa ce am stat de vorba ceva timp cu un barbat care trecea prin fata casei si intrase in vorba cu mine spunandu-i ca “e o zi minunata” (ma rog, asta se traducea prin “astazi inca n-a plouat”)… mi-am dat seama ca el era gunoierul.

      Si chiar ma intrebam pe urma, oare daca as fi fost in Romania:
      – mi-ar fi spus gunoierul “ce zi minunata”?!?
      – as mai fi stat eu oare de vorba cu el, stiind ca e gunoierul??

      Reply to this comment

Avatar

victor

August 3rd, 2010 at 8:30 am

Iti spun eu de ce vorbesti la plural – este vorba de faptul ca nu ti-ai asuma un asemenea gest. Si daca incerc bine sa ma cunosc imi dau seama ca nici eu. Vezi tu pe langa aceasta rigiditate mai avem si un dram de demagogie.
Very on topic – e o carte foarte propagandistica, nu stiu cati din voi ati citit-o care prezinta tocmai o speta similara – un hot-shot din advertising este demis dintr-o functie calda si ajunge …. angajat la Starbucks(cartea se cheama “How Starbucks saved my life”).
Radu – mi-a placut cum ai oprit refularile fataliste de autocompatimire (de genul “ca la noi la nimeni”)

Reply to this comment

    Avatar

    Bogdan Ionita

    August 3rd, 2010 at 5:43 pm

    @victor: nu, nu cred ca nu mi-as asuma un astfel de gest pentru ca in fond tine de supravietuire si de speranta de mai bine. Pai si ce sa fac, sa stau sa-mi plang de mila, ca am fost nu stiu cum si nu mai sunt? Sa ma vait ca nu stiu cum voi mai ajunge cum am fost odata? Nu merge asa.

    Reply to this comment

Avatar

Calin Muresan

August 3rd, 2010 at 10:31 am

Radu, mi-a placut articolul tau si l-am repostat pe FB. Simplu, clar si bine punctat.
Cheers!

Reply to this comment

Avatar

alx

August 3rd, 2010 at 12:58 pm

Recunosc ca mi-ar fi greu acum sa trec la o munca de jos, insa as face-o ca sa platesc facturile. Ideea e sa nu ramai acolo si sa te vaieti ce soarta grea ai si ce ai fost si ce-ai ajuns. (problema de atitudine)
Mai e un aspect: societatea americana e facuta pentru un astfel de dinamism, up and down; chiar ai sanse. In timp ce la noi cam risti sa ramai “blocat in proiect” nu neaparat din vina ta.

Reply to this comment

Avatar

robert

August 3rd, 2010 at 2:18 pm

Cred ca atunci cand munca va fi platita la adevarata ei valoare (in Romania sau in SUA !?), atunci mentalitatea se va schimba. La noi daca ma angajez la Mac sa spal vase sau la benzinarie, meserii foarte ok daca vrei sa castigi un ban cinsit, nu imi voi permite nici macar sa mananc sanatos, dar sa mai platesc si chria sau imi iau o masina la mana a treia.
In SUA oricine vrea sa munceasca e platit bine pentru munca pe care o presteaza. Oare cu ce bucurie ar veni cineva la munca in Romania daca ar castiga nu 8 cat in New York, dar macar 4 dolari pe ora din spalatul de vase?
Sa ne intrebam de ce vin marile firme de IT sa isi deschida centre de suport sau developement in Romania? Pentru ca suntem buni in ceea ce facem? Poate si asta, dar motivul principal este ca suntem ieftini. Un om ieftin e in general mai nefericit si munceste cu mai putin spor decat un om scump.
Desigur asta nu e singurul motiv pentru care noi nu avem aceeasi mentalitate cu a americanilor, dar este unul dintre ele. Mai sunt si altele care tin de istorie..

Reply to this comment

Avatar

Mihai Dinca

August 3rd, 2010 at 5:03 pm

Eu vad o problema si mai complicata de atat. Nu doar ca unii oameni nu pot accepta o munca “mai de jos”, dar exista acest “sindrom romanesc” cum ca domeniul ales e pe viata si nu putem fi in stare sa ne alegem alt viitor.
Daca lucreaza in IT , omul se va gandi ca nu se poate apuca de altceva. Teoretic este bine, sa-ti valorifici experienta acumulata si in continuare. Dar practic, eu cred ca este gresit, chiar daca este un pas greu de facut. Cu totii ar trebui sa fim in stare sa ne adaptam. Noi romanii o facem insa mult mai greu. Sunt multi factori care stau la baza acestei afirmatii : ego, oportunism, dorinta de capatuire, supra-apreciere personala.

Reply to this comment

Avatar

Daniel Raduta

August 3rd, 2010 at 6:37 pm

Sunt si eu de acord cu antecomentatorii mei ca, in acest caz, cultura americana conteaza mult. Europa e cladita, istoric vorbind, pe alte principii.
Pe de alta parte, cel putin in Romania, eu vad foarte putini manageri/angajatori care sa-si trateze subordonatii ca pe niste OAMENI, cu aspiratiile, motivatiile, necazurile si bucuriile lor. Majoritatea ii trateaza ca pe niste subordonati si atat. Si atunci e cu atat mai greu pentru cineva sa treaca la asa-zisa “munca de jos”.

Reply to this comment

Avatar

yndy

August 4th, 2010 at 7:09 am

Ma mira putin citirea comentariilor de mai sus. Pare ca opinia generala este ca la noi nu e ca la americani, deci sa nu vorbim despre a o lua de la inceput.

Raspunsul meu este DA, as lua totul de la inceput si chiar este posibil sa fie nevoie sa o fac pentru ca lucrez in consultanta financiara intr-un domeniu de nisa, foarte afectat de criza, desi am si astazi un salariu foarte bun care imi permite sa pun bani de-o parte, este posibil ca institutia unde lucrez sa implodeze si departamentul meu sa fie desfiintat. Sansele de a gasi un alt job in acest domeniu sunt de 10-20% iar salariul va fi cu cel putin 50% mai mic. Este posibil chiar sa trebuiasca sa schimb domeniul si sunt absolut impacat cu ideea. As lua-o de la 0 chiar si ca un contabil cu salariul minim pe economie. Cum am reusit o data sa avansez in cariera intr-un domeniu, voi putea sa o fac si a doua oara.

Ce e de zis este ca in Romania este foarte important locul de unde o iei de la capat, poti nimeri intr-o organizatie incremenita in timp unde nu poti promova, sau poti merge intr-o organizatie care recunoaste si promoveaza valorile, indiferent de salariul initial oferit. De fapt cred ca eu as merge la doi dintre fostii mei angajatori care m-au promovat in trecut si le-as spune: “Vreau sa o iau de la capat. Imi cunoasteti abilitatile si eu stiu ca nu pot lucra in acelasi domeniu ca in trecut. Dati-mi ce job aveti disponibil si voi da tot ce am mai bun din mine, ca si data trecuta.”

Reply to this comment

Avatar

Gloria

August 4th, 2010 at 9:39 pm

Foarte bune observatiile din articol si intrebarile pe care le ridica, dar si mai bune mi se par unele raspunsuri.

E foarte greu sa ne comparam cu America, pt ca pur si simplu e altfel acolo. Eu, ca si multi alti studenti am fost acolo la muncile de jos, chit ca ne trebuiau medii mari sa ajungem acolo. La fel sunt si o gramada de emigranti, care cu scoli inalte nu s-au descurcat la noi si au plecat acolo si nu se sfiesc sa inceapa de la zero. Pt ca acolo te ambitioneaza salariile, chiar daca sunt mici, poti creste in grad si cel mai important, te poti descurca cu un trai decent.
Aici si daca accepti sa iei un job sub calificarile tale esti prea prost platit ca sa existi, cum sa ai o atitudine pozitiva? cum sa-ti faci treaba cu optimism, cand stii ca nu te ajuta nici macar sa-ti platesti facturile?

Trebuie multa perseverenta si noroc ca sa poti si aici, daca nu, pleci…

Reply to this comment

Avatar

DorianIdol

August 14th, 2010 at 11:41 pm

oare noi nu putem accepta ca intr-o situatie de criza personala, orice job este bun?
Categoric da. Putem accepta, insa sunt sigur ca pierzi din vedere multe particularitati ale sistemului in care ne miscam.

Recent, cifre statistice ne spun ca, in ROmania, mai mult de jumatate dintre cei aflati la limita saraciei, atentie sunt SALARIATI.
Da, orice job este bun si mai ales atunci cand o criza personala te strange cu usa, dar prin definitie un JOB nu ar trebui sa fie echivalent cu a fi SARAC.
Si cred ca am sa fiu bine inteles ca vorbesc doar despre un job care teoretic ar trebui sa-ti ofere o viata, normala.

Si odata avut, el trebuie facut bine, nu ca un serviciu pe care i-l faci angajatorului?

Un job il faci bine…daca esti pasionat sau motivat. Pasiunea sunt sigur ca este cu caracter indelungat spre permanent. Insa atat timp cat tu, ca si angajat, oferi totul iar in schimb nu primesti nimic, nu cared ca, dorinta de a-ti ace bine jobul va tine vesnic.

Am un exemplu concret in persoana mea. Sunt pasioanat de ceea ce fac, si jobul a insemnat totul pentru mine. Ma framant pe probleme de servici, nu dorm noptile incercand sa gasesc solutii sau documentandu-ma.
Am asteptat, cum cred ca e si firesc, o recompensa. Si acum o astept….moment in care deja caut alternative, pentru a parasi compania, sau pentru a-mi dezvolta proiecte personale.
Intreb….acum.
Ar trebui sa procedez altfel?

Iar cei din jur pot oare accepta demnitatea celui care munceste, fara a-l privi de sus?

Cei din jur, care reusesc sa “pacaleasca” il trateaza pe cel care munceste ca pe un adversar, dusman, cel care strica “atmosfera”.
Ai vrea sa stii ce mi-a spus un Dev Manager, venit in compania unde lucrez pintr-o firma de headhunting? (si stiti cu totii ca o astfel de persoana este venita pe bani…buni)
“Trebui sa fim mai relaxati, nu lua totul atat de in serios.” Si era vorba nici mai mult nici mai putin de taskuri si de deadline-uri care nu se respecta.

Angajatorii pot la un moment dat sa se desprinda si sa recunoasca talentul real, poate ascuns intr-un tanar care momentan spala vasele?

Nu. In Romania, acestia nu pot.
Radu. Hai sa fim pragmatici. Cine sunt angajatorii?
De unde se pleaca?

De la HR, de la un project manager…
Au acestia interesul sa propuna managementului un tip talentat, inteligent ce spala vasele sau vine la un interviu?
Ma tem ca nu. Simplu. Toti se feresc sa vina altcineva mai bun decat ei…din N motive.

Reply to this comment

    Avatar

    Radu

    August 18th, 2010 at 9:58 am

    Well, poate ca e ceva din filmul oul si gaina. Imi aduc aminte de vestita zicatoare din vremea lui nea nicu “ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim”… Cred ca trebuie sa iesim cumva din cercul asta, iar frustrarile nu ajuta la nimic. Nici ale angajatilor, nemultumiti ca nu sunt platiti mai bine indiferent cat le este salariul si indiferent de cat de putin muncesc – si nici ale angajatorilor nemultumiti ca angajatii nu fac treaba.

    Reply to this comment

      Avatar

      DorianIdol

      August 18th, 2010 at 4:57 pm

      Eu personal as rupe acest lant pornind de la angajatori. Dar mi-e teama ca mai toti angajatorii doresc sa fie cat mai cheapest si prin urmare vor face automat si compromisuri. Compromisuri la multe capitole. Ca si angajator ai mult mai multe instrumente si posibilitati sa controlezi o situatie, dar sunt sigur ca tot din teama de a nu inlocui pe cineva rau cu un rau si mai mare de multe ori se recurge la acel compromis, intre pret si calitatea angajatului.

      Reply to this comment

Avatar

tzaka paka

August 27th, 2010 at 1:12 am

scuze ca postez un comentariu la un articol ce a aparut in urma cu ceva saptamani.
Intrebarea mea este urmatoarea : cum trebuie privit un om care a fost dat afara din companie datorita unei greseli( sincer sa fiu cred ca a mai multor dar ultima a umplut paharul) si este angajat in alta companie pe aceeasi functie sau apropiata cu cea de pe care a fost dat afara?

Reply to this comment

    Avatar

    Radu

    August 27th, 2010 at 9:12 am

    Pai – privit de catre cine?
    – in primul rand noua companie cred ca a gresit ca nu a luat referinte despre omul respectiv. Sau daca a luat, nu a crezut in ele. Sau vechea companie nu a dat referinte corecte (din pacate referintele nu sunt credibile in Romania)
    – apoi, vechea companie cred ca ar trebui sa se asigure ca de cate ori primeste cerere de referinte despre omul respectiv, sa le dea corect. Iar daca cineva totusi vrea sa-l angajeze – problema lui. Alternativ, vechea companie se poate intreba daca nu cumva greselile omului respectiv nu sunt cumva induse de greseli ale companiei. Fata de omul acela sau greseli sistemice. De obicei vina este la jumatate….
    – Noii colegi, care stiu asta, ar trebui sa fie atenti sa nu pateasca la fel.
    – Fostii colegi cred ca ar trebui sa fie indiferenti.

    Reply to this comment

Avatar

Marius Motofei

September 6th, 2010 at 10:34 am

@radu. Ca tocmai am revenit din concediu si poate am mintea mai odihnita 🙂
Radu, cred ca m-am exprimat poate cu prea multa indarjire (sau frustrare) insa vroiam doar sa exprim cu regret faptul ca “garda de fier” si Comandantul pe de o parte, comunistii, pe de alta parte, “ne-au ajutat” sa avem in zilele noastre, drept repere/modele doar pe cele inventate de o media care raspunde la stimuli veniti dintr-o zona slab instruita sau chiar analfabeta. Crede cineva oare ca demnitatea mai poate fi recapatata, chiar si pentru o munca de: medic, profesor sau politist?
O zi frumoasa.

Reply to this comment

Comments on other blogs

Avatar

Tweets that mention Despre munca | Radu Georgescu -- Topsy.com

August 2nd, 2010 at 4:54 pm

[…] This post was mentioned on Twitter by Stefan Murgeanu and Radu Georgescu, Valerica Dragomir. Valerica Dragomir said: RT @GeorgescuRadu: Blog Post – Despre munca: http://www.radugeorgescu.ro/2010/08/02/despre-munca/ […]

Add comment

  • Ceasuri online: Vector Watch este un ceas de care vorbeste toata lumea. O campanie de marketing ce face sa i se just [...]
  • nartip: * 'Ouale' alea depinde de care sunt...unul e un cont de banca,altul de Facebook si/sau de alte tipur [...]
  • Bogdan: Ok... Este doar o constatare sau e prezentarea unei probleme ce necesita o solutie? Un comentariu [...]
  • Andu Potorac: Eu folosesc 1Password si ti-l recomand. Rezolva problema conturilor si a tuturor parolelor, si e sin [...]
  • nartip: Fiind stearsa culoarea am crezut ca e un subsol.Macar neagra fa-o.Cu respect,nartip. [...]
Radu Georgescu
GECAD Group