Formal or Informal?

In: Entrepreneurship / 46 comments

16 Jun 2010

I’m a very informal guy – jeans, I prefer speaking with the others on a first-name basis, short emails and to the point etc… Is this good? Or is it better to put on a tie and suit, write emails with the “Dear Mr. X” template etc.?

This is a post in which I am asking for a lot of feedback from you, because I have an opinion but I don’t exactly know if it’s good or not.

There is an (apparently small) part of the world (the Californian IT industry) that is very informal. The rest of the people in the industry, however, are dressed in suits. My problem is that 90% of my contacts are from that small area and so that’s how I evolved also. There (in California) no one wears a suit. People have one tie at most that they usually wear once a year, and not willingly. The most formal clothes there are trousers, a shirt and a jacket. Women wear sports shoes (even flip-flops these days); at conferences people sit on the floor or on the carpet. We talk to each other as if we have been friends for a lifetime from the first meeting; we even shamefully introduce ourselves – “Hi, I’m Radu, what’s your name?”. The language helps as well because in English there is no such thing as formal or courtesy pronouns like in Romanian. I see a 20 year old kid meeting Bill Gates and asking him “How are you doing?”, but I wouldn’t see him asking “How are you doing (, Bill)?” vs. “How are you doing (, Mr. Gates)?” [In Romanian, there is a difference when it comes to pronouns.]

All this helps in creating an atmosphere in which it is important to communicate with those around you, in which it is more important to do than to say, in which the essence is important and not the form, to do is important and not to present. And all my life I have been positively aggressive in thinking like this and behaving as such. With the years (sic! My daughter was telling me that all old men have a philosophical problem with the irreversible passage of time), I have been trying to bring other aspects in the balance: a) the issue of local culture and b) the places where formalism helps.

Local culture – as I said in the beginning, except for that specific part of the world, people elsewhere generally wear suits. In the States, on the East Coast, everyone is formal, let alone in Europe. I can’t imagine an Englishman that doesn’t start his emails with “Dear Mr. Georgescu” and doesn’t end them with “Best regards” in the most informal scenario. And Japanese people – I can’t even conceive them behaving informally before at least 3 days and 2 drinking bouts together (unless you are a woman, in which case you don’t stand a chance anyway :-(). And then – even if I think that the informal and closeness model is the best – can I really risk applying it to a culture that doesn’t acknowledge/accept it? Is it good or bad if I write a 10-word email to a Frenchman saying “Jean-Francois, we decided to do this. Radu”. I think I am being efficient, he may think I am too bold… In this type of talks, is it better to be a leader (to dictate the pace of formalism and the characteristics of the relationship) or to be a follower (and see how your partner steps and do the same after that)?

Places where even I think formalism helps – I wonder how it would be to go to a bank in Japan in shorts and sandals (which in Palo Alto is really OK…!!!), or even in jeans and a shirt… I would probably be kicked out the door. Or maybe not, but in any case I would be a total alien. People in the banking system have it stuck in their heads that a suit and tie is “good”. And there are still people who used to do business 20 years ago on fax, politely etc. If you write to one of these people and start with “Hi, Bill…”, they may freak out (but will they give up doing business with you?). Etiquette still exists and maybe it’s good not to exaggerate sometimes. What’s more, even today there is an etiquette that is universally accepted: the Ambassador is “Your Excellency”, kings are “Your Majesty” etc… This shows that there are still places where you can’t afford to be informal. The same goes for the clothes worn to events where invitations include a dress code. I don’t think it’s OK to show up in jeans to an event for which the invitation says “black tie”. Although, after all… do fine feathers make fine birds????

Another side of this question is the degree of bureaucracy / procedure implementation within a company. A small, agile, entrepreneurial company or a big, procedural one? Undoubtedly, here formalism helps to ensure the stable (not necessarily good or bad but stable) quality of products and services, but it doesn’t help at all with innovation, inventiveness, the ability to change… and certainly not with costs! My preference here is still entrepreneurship, but again I wonder if I am right or wrong?

On the other hand, I really am stressed when someone calls me “Mr. Georgescu”… My name is Radu! And I prefer to dress in jeans… write short emails and to the point, introduce myself when I get the chance to and not be formally introduced by a carefully searched for mutual friend and I prefer to say what’s on my mind even if it’s not what is formally expected of me.

Anyway, I am curious to find out other opinions – formal or informal???

(English version by Teodora Popescu)

Original Romanian version

Formal sau Informal?

Sunt un tip extrem de informal – blugi, vorbesc cu „tu” in loc de „dumneavoastra”, mailuri scurte si la obiect, etc… O fi bine? Sau e mai bine cu cravata si costum, mailuri din template-ul „Draga John”, etc?

Asta e un post in care am nevoie de mult feedback de la voi, caci eu am o parere dar nu stiu exact daca e buna.

Exista o zona (aparent mica) de lume (IT-ul din California) care este extrem de informala. In rest insa, toti sunt la costum. Teapa mea ca 90% din contactele mele sunt in zona aceea mica si deci asa m-am format si eu. Acolo (California) nimeni nu poarta costum. Oamenii au eventual o cravata, pe care o poarta o data pe an, ca pe o corvoada. Cea mai formala imbracaminte este pantalon, camasa si haina. Femeile umbla in adidasi (mai nou in flip-flops), la conferinte se sta pe jos – pe mocheta adica. Vorbim intre noi ca si cand am fi prieteni de-o viata inca de la prima intalnire, ba chiar ne introducem cu tupeu singuri – „Salut, sunt Radu, tu cine esti?”. Ajuta mult si limba, in care „you” = „you” :-). Adica vad un pusti de 20 de ani intalnindu-l pe Bill Gates si intrebandu-l „How are you doing?”, dar nu l-as vedea spunand „Ce faci?” (vs „Ce faceti?”). Toate astea ajuta mult la crearea unei atmosfere in care este important sa comunici cu cei din jur, in care este mai important sa faci decat sa spui, in care este importanta substanta si nu forma, a face si nu a prezenta. Si toata viata mea am fost pozitiv agresiv in a crede acest lucru si a ma comporta ca atare. Cu trecerea varstei (sic! Imi zicea fiica-mea ca toti mosii au o problema filozofica apropo’ de trecerea ireversibila a timpului 🙂 ) incerc sa pun in balanta si alte aspecte: a) problema de cultura locala si b) locurile in care formalismul ajuta.

Cultura locala – cum ziceam si la inceput, in afara de zona aceea specifica, lumea este la costum. In State pe coasta de est toti sunt formali, in Europa ce sa mai vorbim. Nu pot sa imi imaginez un englez care sa nu inceapa mailurile cu “Dear Mr. Georgescu” si sa nu le termine cu “Best Regards” in cel mai subtire caz. Necum japonezi care sa se poarte informal inainte de 3 zile si doua betii petrecute impreuna (asta daca nu esti femeie, caz in care oricum nu ai nici o sansa :-(). Si atunci – chiar daca eu cred ca modelul informal si apropiat este mai bun – oare pot oare sa ma risc sa il aplic intr-o cultura care nu il constientizeaza/accepta? Sunt “bun” sau “rau” scriind unui francez un email de un rand in care ii spun “Jean-Francois, we decided to do this. Radu”. Eu cred ca sunt eficient, el poate crede ca sunt obraznic… Oare intr-o astfel de discutie e bine sa fii leader (sa impui tu ritmul si caracteristicile de formalism ale relatiei) sau sa fii follower (sa vezi cum face partenerul si sa faci la fel)?

Locuri in care pana si eu cred ca formalismul poate ajuta – ma gandesc cum ar fi sa intru intr-o banca in Japonia in pantaloni scurti si sandale (ceea ce in Palo Alto chiar este OK…!!!), sau chiar in blugi si camasa… Probabil ca as fi aruncat pe usa afara. Sau poate nu, dar in tot cazul as fi “a total alien”. Oamenii din sistemul bancar au infipt in cap faptul ca costumul este “de bine”. Si mai sunt oamenii care au facut afaceri acum 20 de ani, pe fax, politicos, etc. Daca ii scrii unui astfel de om “Hi Bill…” este posibil sa se streseze (dar oare va renunta la afacerea cu tine?). Eticheta exista inca si poate ca este bine uneori sa nu sari calul. In plus, chiar in zilele noastre exista inca o eticheta unanim acceptata: Ambasadorul este “Excelenta”, regii sunt “Majestate”, etc…. Asta arata ca sunt locuri in care nu iti permiti inca sa fii informal. La fel cu imbracamintea la intalnirile pe a caror invitatie scrie dress code. Nu cred ca este OK sa apari in blugi la un dineu pe a carui invitatie scria “black tie”. Desi, pana la urma….. oare haina face pe om????

O alta dimensiune a acestei intrebari este gradul de birocratie / proceduralizare a unei companii. O companie mica, agila, antreprenoriala sau una mare, proceduralizata? Fara indoiala ca formalismul aici ajuta in garantarea calitatii stabile (nu neaparat bune sau rele, dar stabile) a produselor si serviciilor, dar nu ajuta deloc la inovatie, inventivitate, abilitatea de a schimba… Nicidecum la costuri! Preferinta mea este si aici antreprenoriatul, dar din nou imi fac probleme daca am dreptate sau nu?

Pe de alta parte eu chiar ma stresez daca imi spune cineva “Dl. Georgescu” …. Numele meu este Radu! Si prefer sa umblu in blugi…. sa scriu mailuri scurte si la obiect. Sa ma introduc singur atunci cand am ocazia, decat sa fiu introdus formal de catre un prieten comun, cautat cu grija. Sa spun ceea ce cred, chiar daca nu este ceea ce se astepta in mod formal de la mine.

Anyway, sunt curios de alte opinii – formal sau informal???



Ionut Staicu

June 16th, 2010 at 2:20 pm

Nici mie nu îmi place să mi se spună „Dl. Staicu” sau să mi se vorbească cu „dvs”. Ambele forme de exprimare mă fac să mă simt… Bătrân 😀

În rest, tot stilul informal îl prefer și eu. Mi se pare o pierdere de timp toată formalitatea. De multe ori este și obositoare.

Reply to this comment


Emilian Nedelcu

June 16th, 2010 at 2:26 pm

Cred ca deja ai ajuns intr-un punct al carierei tale in care chiar nu are rost sa te framanti cu aceasta problema. Si, cel mai probabil, ai ajuns aici si datorita stilului tau direct, sincer, informal. Asa ca, atunci, de ce-ti mai pui intrebarea?

Ramai Radu, in blugi, cu e-mail-uri scurte.

Opinia unui jurnalist.

Reply to this comment


Stefan Murgeanu

June 16th, 2010 at 2:28 pm

pai cred ca ti-ai raspuns singur in articol 🙂

spui ca 90% din clientii tai sunt din sillicon valley (sau de pe-acolo) unde clar informalismul rulz

deci cf lui nea Pareto, mergi pe informal 😉

Reply to this comment


Andrei Savu

June 16th, 2010 at 2:30 pm

Depinde de context. Prefer informal, rapid si eficient dar sunt constient ca sunt destule situatii in care formalitatea ajuta. Trebuie sa nu uitam ca prin formalitatea vrem sa ne aratam respectul nu sa ne punem intr-o situatie win-lose.

Reply to this comment


Razvan Tirboaca

June 16th, 2010 at 2:39 pm

Cred ca e vorba despre generatii aici, in afara de Sillicon. Generatiile noi sunt relaxate, cei batrani inca percep “pertu-ul” ca lipsa de respect/politete/etc. Iar cei intre 30-40 ani am observat ca sunt impartiti. Culmea e, cel putin mie asta mi s-a intamplat, ca cei care mi-au parut relaxati s-au dovedit a fi foarte rigizi.

Cultura are rolul ei bine împământenit, din pacate, si am impresia ca exista niste dezavantaje majore. Chiar azi mi s a intamplat sa primesc un fw in care cineva ma recomanda ca “baiatul cu internetul” doar pt ca nu port costum. 🙂

Reply to this comment



June 16th, 2010 at 2:47 pm


Parerea mea este ca trebuie sa tinem cont de circumstante deoarece lucrurile care ne inconjoara sunt definite de punctele de referinta la care ne uitam.

Prin urmare, felul cum te imbraci face parte dintr-un tot care comunica ceva – daca te duci la un meeting bancar in care oriunde in lume (chiar si in California) oamenii sunt la costum, tu trebuie sa fii la fel – de ce? Pentru ca vrei sa le comunici ca esti pe aceeasi unda cu ei, pentru a incuraja comunicarea.

In acelasi timp este adevarat ca oamenii nu sunt judecati dupa cum se imbraca ci dupa cum se comporta – insa imbracamintea nu este parte a comportamentului?

Parerea mea,

Reply to this comment


Teo Paduraru

June 16th, 2010 at 2:48 pm

Clar informal! Industria IT e fondata si condusă de “geeks” care si-au impus stilul nonconformist.

Ceea ce nu putem spune despre industria pompelor funebre sau (cu exceptii) a ospitalitatii.

Oricum dacă eşti nesigur, just follow.

Reply to this comment



June 16th, 2010 at 2:51 pm

Recunosc, am citit doar primul paragraf, dar e destul de suficient pentru a-mi face o idee despre articol si ce raspuns sa dau.

Eu merg pe sinceritate si, daca in timpul liber iti place sa zabovesti in jeansi, nu vad de ce la un interviu mi-ai veni in costum. Trebuie sa arati cine esti. Compententa nu e data de cum te imbraci sau daca vorbesti cu “tu” sau “dvs”.

De exemplu: dai de un burtos la vanzari, care incearca sa iti bage pe gat un automobil ultimul ragnet, dar tu stii ca baga shaorma la greu in weekend, sau mici si manele la padure.

In alta ordine de idei sa vorbesti cu “dvs” cu persoanele mai in varsta din familie (unchi, matusi, bunici) dpmdv e o restrictie care nu ar trebui aplicata copiilor.

Deci, prefer calea mai rapida si concreta.

Reply to this comment


Mihai Tataran

June 16th, 2010 at 2:59 pm

Cred ca pur si simplu poti sa fii tu insuti, cu exceptia unor situatii in care stii dinainte ca persoana careia urmeaza sa i te adresezi este altfel decat tine si pune pret pe asta, iar atunci poate e bine sa te conformezi modului sau de adresare. Nu de alta, dar nu are sens sa ii creezi disconfort. Eventual, dupa un timp in care te cunosti deja cu acea persoana, poti sa revii la stilul propriu pentru ca deja te cunoaste si nu este nicidecum stresata.

Reply to this comment


    Cristian Chelaru

    July 27th, 2010 at 12:42 pm

    Frumos spus! Persoanele care tin la un anumit stil – indeobste cel formal, care denota nevoia de spatiu si de delimitare a relatiilor protocolare de cele intime si personale – au dreptul la a li se respecta acest stil. Circumstanta ghideaza de asemenea stilul, dar a respecta persoana chiar in circumstante neprotocolare mi se pare o atitudine demna de urmat.

    Reply to this comment


Valentin Manescu

June 16th, 2010 at 3:04 pm

Salut Radu (imi permit sa-ti spun asa doar pentru ca astfel mi-ai recomandat)

La un curs de sociologie din facultate era o teorie care spunea ca omul detine o personalitate diferita pentru fiecare persoana cu care intra in contact. Comunicarea directa, nelimitata de anumiti factori, are un caracter extraordinar de bine personalizat.

Solutia de compromis este de a discuta cu fiecare in functie de valorile culturale ale acestuia. Cand ai un anumit statut social intr-o anumita colectivitate, poti impune un anumit ton informal de discutie (exact cum procedezi la Gecad).

In cazul meu prefer ca oamenii cu care intru in contact (pe cai limitate de comunicare – telefon, messenger, mail) sa-mi vorbeasca formal si sa respectam valorile culturale locale.
Daca deschizi intotdeauna o discutie informala la distanta (in Romania) poti foarte usor sa fii asociat cu cele mai multe persoane care procedeaza astfel si nu au cei 7 ani de acasa.

Orice propunere de comunicare mai putin formala o accept fara a ezita, deoarece comunicarea devine mai facila.

Parerea mea este ca suntem nevoiti sa ne adaptam tonul formal/informal in functie de context si persoana cu care comunicam.

Nu-mi place sa ma imbrac la costum si sa am o tinuta formala…..dar uneori chiar trebuie,
Intradevar “in viata poti sa reusesti sa fara costum” dar uneori este necesar sa fii formal!

Reply to this comment



June 16th, 2010 at 3:29 pm

Eu zic “play it safe”.

In lipsa informatiilor despre acest lucru cel mai bine formal la primul contact. Nu are ce sa strice. Nu se va supara nimeni daca ma adresez si ma imbrac formal cand nu cunosc ceva.
Insulta de a te purta formal intr-un context informal mi se pare mai usor de suportat decat sa fii informal intr-un context formal. 🙂
Dupa ce s-a stabilit cum merg treburile nu mai conteaza. Ma aliniez directiei.

Vorba aia

“Mai bine ca un printz intre tarani decat ca un taran intre printzi :)”

Reply to this comment



June 16th, 2010 at 3:55 pm

Eu sunt o persoana informala, discutiile interne sunt la obiect, semnatura setata a mail-ului e “Sorin” iar tenisi si tricourile sunt articolele cele mai intalnite in vestimentatia mea. Chiar mi-am impus ca vinerea sa fie ziua “casual friday”. Dar in rest nu am de ales, cand vinzi ERP nu poti sa mergi la intalniri in tenisi tricou si eventual sacou, oamenii vor un partener de afaceri in care sa creada si se pare ca imaginea unui costum e un inceput pentru asta.
Linia de care spui e data de interlocutor daca soliciti o intalnire atunci analiza formalitati sau informalitati e data de cel cu care te intalnesti. Cred ca poti fi leader atunci cand iti este solicitata o intalnire, si follower atunci cand o soliciti tu. E mai complicat cand e vorba de discutiile online unde barierele astea informale sunt mai greu de stabilit existand posibilitatea sa fii gresit inteles. Si aici daca nu ai experiente similare cu interlocutorul tau atunci e mai bine sa mergi pe calea formala. Ti-l dau exemplu pe Steve Jobs care raspunzand la mail-urile ziaristilor, sau dezvoltatorilor de app intr-un mod informal a fost inteles gresit generand astfel discutii care in mod normal puteau fi depasite cu ajutorul comunicarii formale.

Reply to this comment



June 16th, 2010 at 4:42 pm

Eu am avut un șoc prima dată când mi-a spus cineva “domnule director”. Eu aveam 26 de ani, el +15. Deși sunt informal până în măduva oaselor, mai am încă astfel de surprize… Între timp am învățat cum să le abordez 🙂

Atunci când nu am de ales, îmi schimb felul de a mă îmbrăca (în mod normal mă îmbrac sport). Iar dacă nu cunosc “obiceiul locului”, și eu aleg să “play it safe” și mă îmbrac formal.

Când lucrez cu oameni din alte medii/culturi/țări, stabilesc de la început cum trebuie să se desfășoare comunicarea și gata. Din fericire, marea majoritate a contactelor mele se formalizează foarte puțin.

Reply to this comment



June 16th, 2010 at 4:45 pm

De acord cu Mihai 🙂
in tot ce spune are dreptate…..iar din postura mea de femeie sunt de doua ori de acord cu el.
Ma refer la faptul ca in relatii de business, mai ales ca femeie e de preferat sa fii formal macar pana se ajunge la o relatie “matura” cu clientul ( defect profesional de om de vanzari ).

Reply to this comment


Catalin ANGHEL

June 16th, 2010 at 5:04 pm

De la caz la caz e chestia cu formal / informal….
Adaptarea e cheia succesului…
Acum depinde din ce pozitie discuti…de forta / de impresie sau pur si simplu amicala…
Si mai depinde si daca iti place sa fii cu valul sau impotriva curentului…
Nu uita ca orice ai face imaginea ta te insoteste si este in continua transformare…
Daca poti sa faci (imbraci) numai lucruri care iti plac…e si mai bine. Carpe Diem!

Reply to this comment


Tibi Craciun

June 16th, 2010 at 6:07 pm

Problema cu formal / informal o am aproape de fiecare data cand trebuie sa scriu email-uri personelor necunoscute din Romania. Dupa 8 ani de lucru cu California am ajuns si eu extrem de informal si problemele apar cand comunic cu persoane locale si am impresia cateodata ca sunt gresit inteles.

Reply to this comment


Andrei Potorac

June 16th, 2010 at 11:50 pm

Cred ca trebuie sa schimbi imaginea din header. Se bate cap in cap cu articolul. 🙂

Reply to this comment



June 17th, 2010 at 11:13 am

Eu cred ca dilema asta trebuie sa ramana.
Sunt atat de multe culturi in lume incat nu exista un raspuns universal. Mai mult, in fiecare cultura exista insule, sa zicem, cum ar fi in SUA, asa cum observi si tu, in care iarasi nu exista o regula clar stabilita.

Eu prefer abordarea formala si apoi, daca situatia permite, trecere lenta si cumva agreata de ambele parti, catre o relatia mai informala.
Aurelia Marinescu, in best-selleruil ei “Ghidul manierelor elegante”, face unele precizari legate de conduita. Eu, personal, sunt intru totul de acord. Si sustin mai ales “teoria” conform careia nu exista mai multe feluri de politete. Desi cartea ei nu vorbeste despre manierele “internationale” (ar fi destul de greu, ar trebuie o serie de volume, nu ?) sunt sigur ca se gasesc suficiente carti despre fiecare popor in parte.

Daca exista cel mai mic risc sa fiu catalogat nepoliticos raman in taramul formalismului. Sunt unele reguli pe care incerc sa nu le incalc:
– nu vb cu o persoana mai in varsta decat mine cu “tu”;
– nu vb cu o femeie cu “tu” (exista o exceptie: cand suntem de varste apropiate, dar si aici depinde musai de context: la banca fara tu, la petrecere cu tu);

Cred ca una din rezolvarile dilemei e sa fii constient de context. O decizie luat in context e mult mai valoroasa decat una pe care o iei cand nu detii unele informatii. Cum observau si altii mai sus: te raportezi cultura locala. Iar asta poate inseamna formal sau informal sau o combinatie intre cele doua. Nu in ultimul rand te raportezi si la calitatea relatiei. Unde prin calitate nu inteleg numarul de beri baute cu interlocutorul tau ci mai degraba nivelul la care a ajuns relatia. In unele situatii pur si simplu simti cand poti schimba tonul si Dvs-ul iar in altele esti invitat sa o faci.
Politetea, insa, nu va fi niciodata privita ca o ofensa. Atentia insa la cultura locala: s-ar putea ca unele lucruri care sunt considerata politicoase in Romania sa nu fie vazute la fel altundeva sau invers (vezi “you” si “tu/Dvs” ca un mic exemplu).

Reply to this comment


marius ciocan

June 17th, 2010 at 11:46 am

Si cand te gandesti ca dupa ne-am intalnit prima oara si ti-am spus “Radu”, pe drum spre casa, ma gandeam ca am fost un bou pentru ca nu te-am “Domnul Georgescu”.

Hai ca m-ai linistit. 🙂

Reply to this comment



June 17th, 2010 at 2:44 pm

Stimate D-le Georgescu, stimati cititori,
Deci Radu si restu’ care cititi postu’ asta,

Eu zic ca depinde de:
1. daca vrei sa “vinzi” ceva (marfa, servicii, idei, orice) sau daca ceilalti vor sa-ti “vanda” tie. Daca tu vinzi, trebuie sa stii cui te adresezi si sa vorbesti pe limbajul lor, atat pr-zis verbal cat si prin vestimentatie
2. cat de bine te cunosti in prealabil cu interlocutorii. Daca esti la primele intalniri / e-mailuri, risti mai putin daca esti formal, dar depinde si de 1.

Si ca sa nu fie prea simplu:
– intre formal si informal mai exista si smart casual
– poti sa porti un costum sifonat/patat sau sa mirosi a transpiratie la fel cum poti sa te adresezi formal in e-mail si sa faci greseli mari/repetate de gramatica / ortografie

Scopul final e sa poti sa comunici ceea ce ai de comunicat, iar ca s-o faci, trebuie sa poti trece de prima impresie. Si da, la prima impresie contribuie modul in care esti imbracat si modalitatea de exprimare.

Cu mult respect,
Pa pa.

Reply to this comment


Gabriel Mirea

June 17th, 2010 at 3:02 pm

Cred ca cel mai bine te descurci urmand zicala “When in Rome do what the romans do”… Am contacte de afaceri atat in State cat si in Europa si Asia, diferenta de mentalitate fiind de la cer la pamant.

Mi s-a intamplat in California sa fiu overdressed la prima intalnire (pantalon + sacou si camasa, fara cravata) dar m-am adaptat repede si totul a decurs incredibil de bine (atat personal cat si business). Californienii sunt intr-adevar o alta specie de oameni, nu judeca absolut deloc chestiile care n-ar trebui judecate. Am vazut, asa cum ai spus si tu, oameni in bermude iesind din banca vorbind la iPhone despre stock exchange, si am vazut un tip la costum in downtown SF facand un complicat handshake cu un tip de ziceai ca-i din videoclipui lui 50 cent.

Pe partea opusa, daca intri in NH din Viena, n-ai sa vezi o persoana imbracata mai jos de costum. Unii au cravata, atlii nu, dar toti arata la cel putin trei ace si jumatate 🙂

In acelasi context sunt asiaticii. Habar nu aveam la primele intalniri ca o carte de vizita in asia se primeste cu doua manini. Aparent i-am jignit teribil cand am primit cartea de vzitia cu o singura mana, iar eu le-am pus pe masa, in fata fiecaruia pe ale mele. Asiaticii iti primesc cartea de vizita cu doua maini, isi apleaca putin capul si iti multumesc. Cred ca e destul de important sa respecti macar cultura, si sa te adaptezi pe parcurs.

Reply to this comment



June 17th, 2010 at 5:47 pm

Cred in primul rand ca modul in care comunici si modul in care te adresezi sunt aspecte diferite. Eu sunt omul care se imbraca la costum intre 95-99% din ocazii si port cravata in 90% din ocazii. Insa meseria din domeniul financiar imi cere asta si este o dovada de profesionalism. Din acest punct de vedere industria dicteaza specificul.

Pe de alta parte scopul meu in comunicare este sa trec la nivel informal cu partenerii cat mai repede indiferent de domeniul din care sunt. Conversatia informala cu folosirea numelui mic mi se pare ceva tipic mediului de afaceri anglo-saxon si care este acceptat si acceptabil in toata Europa. Deci cat timp vorbim de afaceri indiferent de industrie discutia la “per tu” mi se pare normala.

Ca o paranteza vreau sa impartasesc o istorioara. In anul 3 de facultate in Romania, asistenta Profesorului de Marketing era tanara absolventa a unui masterat in SUA, cu doar 2-3 ani mai in varsta decat studentii. Foarte desteapta si in consecinta discutiile la seminarii erau foarte interesante. Subsemnatul se pricepea la marketing si sa sustina discutia pana cand am ajuns la concluzia ca trebuie sa trecem interactiunea la un alt nivel si am raspuns “parerea mea este [ceva la subiect] dar as vrea sa profit si sa te intreb, tu ce ai face in situatia expusa?”. Cinci minute mai tarziu eram in fata decanului impreuna cu domnisoara, facut cu ou si otet pentru ca nu i-am aratat respectul cuvenit. Deci formalismul de acasa se pastreaza uneori chiar si dupa un an de US.

Reply to this comment



June 18th, 2010 at 10:01 am

Eu am fost angajat la una din companiile tale (primul meu job) si vreau sa-ti zic ca mereu am apreciat faptul ca erai informal (cand situatia nu cerea altceva), si toata lumea putea vorbi cu tine la per tu.

Reply to this comment



June 19th, 2010 at 11:19 am

Recitesc finalul acestui text si cu coada ochiului ma uit la fotografia din header. Parca ceva nu se potriveste.

Reply to this comment



June 19th, 2010 at 12:06 pm

In concluzie,dupa mine.Fiecaruia vorbeste-i (comporta-te sau imbraca-te) pe limba lui,ca sa te inteleaga!Altfel…

Reply to this comment


Cristi B.

June 19th, 2010 at 3:30 pm

Am lucrat 5 ani+ in IT in California. La ultima slujba mai veneam si in tricou, pantaloni scurti si papuci. Vinerea luam lunch-ul impreuna la faleza, beam 1 litru de bere Corona, dupa care ne intorceam la munca. Sau mergeam la karturi+quick lunch. Colegii avea de la 24 la 62 de ani, de toate rasele. Eram cum jumate est-europeni, jumate americani. Aveam chiar si un tip care era minister un fel de preot) in weekend si o lesbiana. Era o atmosfera de colegialitate cum nu am intilnit-o nicaieri. Toti insa isi faceau treaba bine, fara sa ii impinga nimeni de la spate.
Nu toate slujbele sint asa in companiile de IT. Tonul este dat de echipa de management. Relatiile informale sint intre membrii firmei; cu cei de afara sint un pic mai formale. Exista totusi multe reguli nescrise.
Americanii, in general, sint practici. Cel mai important este sa iti faci treaba bine si la timp, si sa stie ca pot conta pe tine. Abia pe urma conteaza si la ce pret o faci.

Reply to this comment



June 19th, 2010 at 3:33 pm

Formal… da’ pana la urma presupun ca’i si o chestie de personalitate; anyway, nu vad cum ai putea stabili o reteta.

Personal, ce am urat intotdeauna la informal este ca lasa loc fix 0 pt. nuante. Alb sau negru dupa niste mii de ani de civilizatie e cam putin… Plus ca relatia n’are unde sa “progreseze”… E placut sa evoluezi in timp intr’o relatie de la “dvs.” la “tu” cu o persoana care o gasesti simpatica si e placut sa poti mentine o distanta clara(asta iar e o chestie de fire – fiind ciufut, capacitatea de a mentine distanta e priceless din pct. meu de vedere) chiar si dupa multa vreme cu cei care nu’ti sunt simpatici fara sa trebuiasca sa le desenezi cu tuse mari acest lucru.

“Toate astea ajuta mult la crearea unei atmosfere in care este important sa comunici cu cei din jur, in care este mai important sa faci decat sa spui, in care este importanta substanta si nu forma, a face si nu a prezenta. ”

Sigur, si la o jucarie cu 20 de clape pt. copii, sunetul este mai clar decat la un pian…

Asta mi s’a parut totdeauna o dovada de lene intelectuala(sau incapacitate): poti f. bine sa transmiti exact ce ai de transmis si mult mai detaliat(cu beneficiul acelor mult mai multe nuante pe care le are formalul) fara sa sari la per tu. E chiar mult mai placut exercitiul decat sa marai “Idea matale e stupida”. De asemeni, daca interlocutorul nu a priceput mesajul, ai o imagine clara asupra capacitatii lui.

Transmiterea unei idei are legatura fix cu capacitatea ta de a o exprima si cu a interlocutorului de a o percepe. Persoana verbului si gradele de politete n’au nici in clin nici in maneca cu asta…

La final, ce m’a deranjat intotdeauna la partizanii stilului este ca mi s’a parut ca doar confunda viteza cu eficienta/claritatea. Bine, suntem categoric intr’o perioada istorica in care lumea se grabeste doar de dragu’ de a se grabi. Acum, si eu pot fi superficial in a caracteriza treaba asta ca superficialitate, cine stie…

Dar, revendind, presupun ca’i o chestie de preferinta personala pana la urma(si de adaptare la mediu).

Reply to this comment


Radu Cristache

June 20th, 2010 at 10:11 am


Faptul ca ai o poza cu aspect “formal” ce spune? Poate ca ai regretat mult timp ca nu ai ajuns un functionar bancar… Glumesc.

Cred ca e nevoie de ambele tipuri de comunicare. Suntem fiinte rationale, complexe, care relationam intr-o concentrare de linkuri informationale. Cred ca accentul se pune pe adaptare mai degraba, decat pe formalizare.

Reply to this comment


Bogdan Ionita

June 20th, 2010 at 1:47 pm

Apropo de englezi (cu bataie la miezul discutiei), uite m-am intors ieri dintr-o calatorie de afaceri in Anglia, in afara Londrei (Exeter). Nu a fost nevoie nici un moment de costum / stil formal, desi scopul intalnirii poate ar fi impus asa ceva. In schimb, in Canary Wharf nici nu cred ca ai putea sa intri in vreo cladire daca n-ai fi imbracat la costum, chit ca livrezi doar pizza.

Intr-un fel e vorba de managementul asteptarilor si aici, in sensul ca uneori trebuie sa te imbraci / comporti asa cum stii ca se asteapta ceilalti sa o faci. Da, sunt si multe situatii in care poti sa-ti permiti sa fi informal desi ceilalti se comporta formal – dar cu o limita altfel risti sa pari extravagant.

Eu unul prefer de o mie de ori o camasa scoasa din pantaloni in locul unei cravate, dar cred ca tine si de imaginea fiecaruia aici. Nu stiu de ce, dar multi cred ca impun respect daca se imbraca la costum… pe mine ma lasa rece. Sau mai mult, ma gandesc ca iar discut cu unul care nu poate sa ia o decizie de capul lui (serios, chiar asta imi inspira). La fel si cand e vorba de angajati: nu ma incanta cu nimic sa-i fortez sa se imbrace formal, din contra, mi se pare o tampenie pentru ca automat impune o bariera (intre ei si intre mine si ei). Prefer sa-i vad imbracati lejer si sa stiu ca mi-ar spune orice ar avea pe suflet, decat sa-i stiu la cravata si plini de frustrari.

In plus, un stil informal nu inseamna lipsit de eleganta / prestanta, asa cum am vazut ca au unii impresia. Din contra, poti sa fi imbracat casual si sa fi mai elegant decat unul sugrumat de cravata, care nu poate sa-si dea sacoul jos din cauza ca e fleasca de transpirat pe camasa 🙂

Apropo de chestia asta cu trecerea de la formal la informal… in avion, saptamana trecuta la plecarea spre Anglia, in fata mea erau doi romani foarte mandrii de ei, la costum, stilul trimisi de firma din Ro sa faca frumos la firma “mama”. Imediat cum a aterizat avionul si-au pus ochelari de soare si au inceput sa vorbeasca doar in engleza intre ei. Doar erau in Anglia cu un business, nu? Erau atat de artificiali, incat efectiv m-a luat rasul si imi imaginam cate glume se vor face despre ei, acolo unde se duc.

Cam asta ar fi concluzia mea: informal e super OK, daca esti natural si te prinde bine. Pe mine nu. In costum ma simt ca vaca mov de la Milka pe o pasune… daca pasunea e plina de alte vaci mov, e ok si nu par deplasat. Dar eu stiu ca vacile nu sunt mov 🙂

Reply to this comment



June 22nd, 2010 at 1:19 am

Cu toate ca majoritatea ideilor mele au fost cuprinse de comment-urile anterioare, as dori sa-mi exprim si eu parerea.
Tonul pe care doresti sa-l adopti – formal, informal – ar trebui sa-l aplici acolo unde esti sau poti fi leader, intre prieteni si persoane apropieate. Daca vrei sa ai discutii de afaceri, cred ca succesul consta in adaptabilitatea ta. Prin urmare, ar trebui sa devii un follower. Daca vrei piata din Europa, trebuie sa imbraci costumul, daca mergi in Silicon Valley, merg jeansii si adidasii.
Cu toate ca lumea IT este o lume plina de geeks (cum spunea cineva mai sus), cei care vand si cumpara IT nu sunt geeks, sunt directori de banci, manageri de corporatii, care in cele mai multe cazuri adopta o tinuta formala (cel putin in UE).

Referitor la email-uri, eu prefer sa adopt o solutie de compromis, adica un “Hello” sau “Salut” in deschidere si “O zi buna” in incheiere. Daca email-ul se transforma intr-un chat, evident ca un “Salut” la fiecare email devine de prisos. Nu agreez deloc persoanele care folosesc un limbaj plin de prescurtari si / sau chat. Mi se pare o lipsa de respect fata de persoana cu care corespondezi. Cred ca aici adesea se face confuzie intre limbajul informal si limbajul de mIRC.
Personal adopt stilul informal.

Reply to this comment


Irina Ignatescu

June 22nd, 2010 at 11:02 am

Ziua buna!
Din punctul meu de vedere, nu mi se pare chiar atat de important cum te privesc ceilalti si ce impresie isi fac ei despre tine daca iti poti asuma “repercursiunile” care decurg din a fi tu insuti.
Ca un exemplu eu, pentru ca prefer imbracamintea si limbajul informal si folosesc bicicleta ca si mijloc de transport, in actvitatea pe care o desfasor trebuie sa am o atitudine mult mai serioasa si sa fiu de 2 ori mai “profi” decat colegii de birou pentru a nu mi se raspunde la modul: “ce mai vrea si asta?”
Spor in toate!

Reply to this comment


Ion Matei

June 22nd, 2010 at 5:45 pm

@Emilian Nedelcu consider ca gresesti fundamental. O groaza de comentarii si nimeni nu realizeaza (sau doar partial) un fapt fundamental: daca vrei sa ai relatii normale de comunicare trebuie sa te adaptezi la cultura celor din grup. Faptul ca in IT se poate practica un stil mai informal datorita multitudinii de culturi care intra in interactiune in aceasta lume, nu inseamna ca devine regula pentru alte tipuri de interactiuni. Cum explicati unui asiatic o greseala pe care a facut-o? In mod informal? Pe ceh i-l intrebi ceva ce el nu stie? Cind schimbi cartile de vizita cu un japonez o faci tot informal ( o iei si o bagi in buzunar) ? Poate ca cei de mai sus nu te-au jignit, tu de ce o faci? Porti acelasi costum si in SUA si in Europa? Aceleasi culori la camasi?
Exemple, povesti sunt multe, insa la final regulile sunt aceleasi. Cind intri intr-o noua casa respecti regulile casei, nu pe ale tale.
Ca sa-l citez pe @Emilian Nedelcu :”Cred ca deja ai ajuns intr-un punct al carierei tale in care chiar nu are rost sa te framanti cu aceasta problema” Cu 5-7 mii de euro gasesti un consultant cit de cit bun care sa invete ce si cum.

Reply to this comment



June 24th, 2010 at 4:47 am

Postul e interesant iar comentariile sunt de-a dreptul spumoase.
S-a spus aproape tot ce era de spus. Ceea ce as vrea doar sa adaug e ca in costum sau in bermude, cu cravata sau papuci de plastic, important e sa te simti bine in pielea ta si mai ales sa fii natural. A avea un stil propriu e – dupa mine – mult mai important decat orice regula de vestimentatie prescrisa. Poti sa fii carismatic in tricou si mediocru in Gucci. Prestanta nu se optine purtand o cravata asa cum nu se pierde daca-ti sufleci manecile.
Asadar eu sunt adepta stilului “azi asa-mi place” al nord americanilor. Iar din situatiile “jenante” de “incalcare” a etichetei, se poate iesi intotdeauna cu o gluma. Cei care te judeca pe motiv de “eticheta’ sunt fie anacronici fie mult prea simpli.
E parerea mea, evident. Multa bafta in tot ceea ce faceti! 🙂

Reply to this comment



July 2nd, 2010 at 7:15 pm

Eu zic ca decat sa faci ceva ce nu iti place doar ca sa dai bine.. mai bine nu. Dar in final decizia e doar a ta!

Reply to this comment



July 8th, 2010 at 10:31 pm

Domnule Georgescu, aaa….Radu 🙂
De curand “m-a lovit” o idee de business si am inceput sa ma documentez, asa am descoperit cu imensa placere blogul tau. Colectia ta de articole despre antreprenoriat si comentariile cititorilor (care aduc un plus de valoare articolelor -cititorii tai chiar sunt mai inteligenti decat ai lor!) este deosebit de utila celor care se afla in situatia mea si nu numai. Primul lucru la care m-am gandit dupa ce am terminat ultimul articol din categorie a fost ca … le-as vedea tiparite.
Multumesc mult pentru ajutor,

Reply to this comment



July 27th, 2010 at 10:44 am

probabil conteaza mult cu cine disuti si mai ales ce urmaresti din discutia respectiva, sa nu uitam ca exista momente, mai ales intr-o activitate de sales, unde trebuie sa adopti si sa te adaptezi clientului sau celui cu care discuti, daca el e in blugi probabil se va simti bine daca vei fi si tu in blugi, daca el poarta cravata, prefera cravata, si mai departe depinde si de tine ca persoana, mie unul imi place sa ma imbrac cu un costum si in functie de stare cu sau fara cravata , inainte de a ne gandi la o cultura, la persoana noastra probabil e bine sa ne gandim la cei cu care intram in contact si sa vedem ce anume le place si ce anume ii face sa se simta comfortabil.

Reply to this comment



September 21st, 2012 at 10:31 pm

Scriu acest coment in timpul unei cautari a post-ului tau legat de punctualitate (te-am citat in discutia cu citiva colegi noi si nu mai gaseam post-ul).

Parerea mea din sept 2012 este ca povestea se reduce la ceea ce intelege fiecare prin RESPECT.
In contextul in care in derularea legaturii (business sau non business) intra si respectul intre parti, cred ca alegerea intre formal si informal e mult mai simpla,

De ani buni, dezvolt relatii cu persoane pe care la un moment dat i-am vazut prima data. Evolutia si dezvoltarea acesteia nu a fost favorizata de formalism si nu a avut de suferit din lipsa de formalism.

Formalismul sau informalismul fara respect duc la o bula de sapun care se va sparge cind iti e lumea mai draga …. si ce farmec?

Am renuntat la cravata de zi de zi, dupa o discutie sincera cu un client care face 5-6 mil EUR profit anual. Echilibrul lui, implicarea, atentia si informalismul, mi-au spus atunci ca RESPECTUL e mai important ca si costumul.

E lipsit de respect sa ajungi la un eveniment contrar recomandarii, insa petele de culoare totdeauna vor fi.

E fara sens, sa incepi cu titluri si onoruri, cind propunerea pe care o faci celuilalt, evident nu il ajuta, sau poate chiar ii genereaza pierderi, insa fortezi un cross-selling sau cine mai stie ce.

Multumesc mult.

Reply to this comment


Madalin Ionescu

September 24th, 2015 at 11:54 am

Faceam o scurta analiza despre formal si informal, cu gandul la mica mea firma de IT si comunicarea cu partenerii si clientii mei.
Comentariul meu vine la multi ani dupa postarea ta, dar mi se pare cu atat mai interesant cu cat cred ca ai avut deja timp sa afli parerea celorlalti si eventual sa o consolidezi pe a ta.
De aceea recunosc ca sunt curios la ce concluzie ai ajuns !

Parerea mea este ca societatea ne obliga de multe ori sa ne conformam cutumelor ei, daca vrem sa fim acceptati in anumite cercuri. De aceea trebuie sa observam sau sa ne informam asupra asteptarilor celor din jur. Japonia este un exemplu bun. Oricat imi place mie sa privesc oamenii in ochi, sa le transmit gandurile mele sincere, as evita sa fac asta in Japonia, mai ales in public.
Dar cand cerintele nu sunt foarte bine definite si este loc de initiativa, incurajez intotdeauna o atitudine informala. Asta daca imi doresc intr-adevar sa beneficiez cat mai mult de comunicarea cu ceilalti. Formalul implica bariere care pot bloca idei si informatii valoroase.

Silicon Valley este clar un exemplu bun de informal. Asa cum mediul diplomatic este in extrema cealalta. E nevoie de ambele, dar nu e o coincidenta ca noi lucram in IT si ca tu stai mult in California.

Arta de a comunica si probabil chiar de a trai, consta in a identifica corect asteptarile celorlalti si de a interactiona cu ei in stilul lor, fie el si formal, pentru a-ti exprima parerile sau a-ti manifesta influenta, care va duce inevitabil spre o comunicare informala 🙂

Cei mai multi simt nevoia sa inceapa o discutie sau o relatie in mod formal, chiar daca mediul sau cultura locala nu o impun, pentru ca astfel se simt mai in siguranta. Barierele ii ajuta sa stabileasca pana unde se poate merge. Pe masura ce increderea creste, barierele coboara si ne apropiem de starea fireasca a lucrurilor, adica comunicarea informala.
Vestimentatia joaca desigur un rol important. Am vazut la o nunta oameni in tricou si blugi (erau foarte casual, fara pretentii de firma :). Am apreciat curajul lor si nu m-a deranjat personal deloc. Insa foarte multi invitati au avut alta parere. Chiar daca multi dintre ceilalti barbati, spre dimineata, s-au lipsit de sacou si cravata, din motive usor de ghicit.

Concluzia mea, fara atatea explicatii, este ca atunci cand situatia o cere evident, trebuie sa ne prezentam si sa comunicam formal, pana cand va fi posibil sa revenim la starea fireasca a lucrurilor, adica informala.
Daca de la inceput, estimam ca riscul de a deranja prezentandu-ne informal este mai mic decat beneficiile, cred ca trebuie sa fim noi insine.

Reply to this comment

Comments on other blogs


Tweets that mention Formal sau Informal? | Radu Georgescu --

June 16th, 2010 at 3:55 pm

[…] This post was mentioned on Twitter by Radu Georgescu, Alexandru Burlacu. Alexandru Burlacu said: RT @GeorgescuRadu: Blog Post: Formal sau Informal? – […]


Dragoş Mănac » Blog Archive » Despre formalism si respect

June 18th, 2010 at 9:03 pm

[…] pus pe ganduri articolul lui Radu Georgescu, Formal sau Informal. Imi place ca e vorba de un subiect deschis, care admite o multime de pareri si nu se poate epuiza […]


Despre formalism si respect | Noutati din Romania

June 19th, 2010 at 10:41 am

[…] pus pe ganduri articolul lui Radu Georgescu, Formal sau Informal. Imi place ca e vorba de un subiect deschis, care admite o multime de pareri si nu se poate epuiza […]


Despre formalism si respect – 19640th Edition « RP stiri

June 19th, 2010 at 1:37 pm

[…] pus pe ganduri articolul lui Radu Georgescu, Formal sau Informal. Imi place ca e vorba de un subiect deschis, care admite o multime de pareri si nu se poate epuiza […]

Add comment

  • adnana: I have just finished reading Bad Blood and it is just incredible. What I found it also incredible wa [...]
  • Florin Miron: As usually a cold shower from Radu. It's good and reasonable advice for entrepreneurs, not necessary [...]
  • Eduard: Excellent description on bitcoins, lol. and this was 4 years ago. [...]
  • Diana: Suntem in 2017 si se pare ca BTC inca se dezvolta. [...]
  • Flaviu Butean: Si eu folosesc 1Passoword, pe care il recomand mereu, cred ca este de un real folos. Nu stiu daca m [...]
Radu Georgescu