The investment: on preferred shares

In: Entrepreneurship / 6 comments

4 Feb 2010

I was saying that investors know things an entrepreneur doesn’t. It’s not that they are smarter, it’s just that they have “been here, done that” many times. I would like to put down here the scenario of a potential investment seen from the point of view of the final target – the conditions in which the investment is made:

Entrepreneur believes in his business (that’s why he is an entrepreneur). He is convinced it is the best deal and that there is no chance he could crash. He is sure he will grow in one year as much as others grow in seven years and that the investor should be happy if he (the entrepreneur) allows him, in his generosity, to participate in this success story, in which he (the investor) will strike gold thanks to the entrepreneur alone.

The investor on the other hand, has seen this before and sees it every day: every entrepreneur believes in what he does and he is convinced his company will do this and that. But the investor has seen that only one out of ten investments performs well and so he is forced to tone down the high and mighty stories he hears.

OK, the prelude begins – happiness all around for both parties: the Entrepreneur has the opportunity to brag and the investor (like an experienced matron) lets him do it. What’s more, the investor praises him too and tickles his business ego since this doesn’t cost money at all :-).

And here we arrive at the essential conflict: “How much is it?” The Investor says the company is worth 10 lei, the Entrepreneur says it’s worth 20 lei. And the latter treats this figure with all the passion he can put in this game. His company cannot be valued lower than 20 lei, because it’s a good company and it’ll do this and that. He falls into the wishful thinking trap, convincing himself he will deliver what he told the investor. The investor, on the other hand, sits, listens and admires the agility with which the entrepreneur sinks into his self-built sand pit. And then he comes with a proposition:

OK, he says, I agree with the 20 lei valuation if you are sure you can achieve the plan in the following years.
But of course! – You confirm and you sink even deeper, happy you received the confirmation that your company is worth so much. Now you can brag on TV, in the newspapers, to your mom, brothers, friends that you had a 20 lei offer.

Then the details of the investment, arrive, according to what you discussed:
a) IF you achieve the plan, the company is worth 20 lei, if you don’t – it’s worth 10 lei (and the percentages are calculated retroactively). My advice for this situation is to make very accurate predictions, because you are lying to yourself. And it might have been better to negotiate a 15 lei valuation without conditions than a 20 lei valuation that will be cut down to 10 by factors that often don’t depend on you.
b) IF you achieve the plan, everything is OK, if not – the investor has preferred shares – meaning he still takes twice the number he invested from an exit. Investors call this “down side protection” and at first you don’t care because you only think about the positive alternative. This actually turns into a loan with an interest of 100% if the company doesn’t go well, and into a successful investment with a gain of more than 100% if the company goes well. You should ask yourself: if the bank asked you for an interest worth 100% would you take the loan?

What I am trying to say is that investments are even more unfavorable for the entrepreneur the more complicated their structure is. The moment you enter areas like preference, dilution, conditions etc. there is a great chance you’ll fall flat. Either because things won’t go well (that might happen, right?), or because, if things go well, a new round of investments will follow. And, as early as the first round of negotiations, you should see what will happen to your shares at round two of investments.

And, in the hypothetical situation described above, the perfect investment is a standard investment, without any conditions, at a valuation negotiated a bit higher than those 10 lei. Probably somewhere around 12-13 lei. Without conditions, preferences or other “creative” tools.

(English version by Teodora Popescu)

Original Romanian version

Investitia: despre actiuni preferentiale

Vorbeam despre faptul ca investitorii stiu chestii pe care un antreprenor nu le stie. Nu ca ar fi mai destepti, ci doar pentru ca au vazut filmul asta de mai multe ori. As transcrie aici scenariul unei potentiale investitii, vazut din punctul de vedere al obiectivului final – conditiile in care se face investitia:

Antreprenorul (ca de aia este antreprenor) crede in afacerea lui. Este convins ca este cea mai buna afacere, ca nu are nici o sansa sa se prabuseasca. Este sigur ca va creste intr-un an cat altele in sapte si ca investitorul trebuie sa fie fericit daca el (antreprenorul) ii da voie in marinimia lui sa participe la aceasta poveste de succes, in care el (investitorul) va da lovitura vietii lui, numai si numai datorita lui (antreprenorului).

Investitorul pe de alta parte, a vazut si vede asta in fiecare zi: fiecare antreprenor crede in ce face si este convins ca firma lui va face si va drege. Dar a vazut ca doar una din 10 investitii performeaza, si atunci este obligat sa discounteze la greu povestile de marire pe care le aude.

OK, incepe preludiul – fericire maxima, pentru ambele parti: Antreprenorul are ocazia sa se laude, iar investitorul (ca o matroana harsita) il lasa sa o faca. Mai mult, il lauda la randul lui si ii mangaie toate orgoliile afaceristice. Ca doar asta nu costa :-).

Si iaca asa ajungem la conflictul esential: „Cat e halatul?” Investitorul spune ca firma face 10 lei, Antreprenorul spune ca face 20 de lei. Si trateaza acest numar cu toata pasiunea pe care o poate pune in joc. Firma lui nu poate fi evaluata mai jos de 20 de lei, caci e buna si va face si va drege. Cade singur in plasa „wishful thinking”, ajungand sa fie el insusi convins ca va livra ceea ce i-a spus investitorului. Acesta sta, asculta, admira agilitatea cu care antreprenorul se scufunda in groapa de nisip auto-construita. Si vine apoi cu o propunere:

OK, zice, sunt de acord cu cei 20 de lei evaluare, daca esti sigur ca vei face planul pe anii urmatori.
Dar of course! – confirmi si te afunzi mai tare, fericit ca ai primit confirmarea ca firma ta face atat de mult. Acum ai ocazia sa te lauzi la TV, ziare, mama, frati, prieteni ca ai avut o oferta de 20 de lei.

Si vin amanuntele investitiei, conform cu cele discutate:
a) DACA faci planul, firma valoreaza 20 de lei, daca nu – 10 lei (si se recalculeaza retroactiv procentele). Sfatul pentru situatia asta este sa faceti previziunile extrem de corect, caci te minti pe tine insuti. Si poate era mai bine sa negociezi o evaluare de 15 fara conditii decat o evaluare de 20, care va fi doborata la 10 de factori care de multe ori nu depind de tine.
b) DACA faci planul, totul e OK, daca nu – investitorul are actiuni preferentiale – adica ei oricum iau dintr-un exit de doua ori (sa zicem un numar) cat au investit. Ei numesc asta „down side protection” si initial pe tine nu te intereseaza, caci te gandesti numai la alternativa pozitiva. Asta se transforma de fapt intr-un imprumut cu dobanda de 100% daca firma merge rau si o investitie reusita cu castig mai mare de 100% daca firma merge bine. Ar trebui sa te intrebi: daca banca ti-ar cere dobanda de 100% ai accepta?

Ceea ce vreau sa spun este ca investitiile sunt cu atat mai dezavantajoase pentru antreprenor cu cat sunt mai complicate ca structura. Cum intri in zone de preferinte, diluari, conditii, etc ai mari sanse sa ti-o iei. Fie pentru ca lucrurile nu vor merge bine (e posibil si asta, nu?), fie pentru ca daca merg bine urmeaza o runda ulterioara de investitii. Si e bine sa ai grija ce o sa se intample cu actiunile tale inclusiv pentru runda a doua, inca de la negocierea primei runde.

Iar pentru situatia ipotetica de mai sus, investitia perfecta este o investitie standard, fara conditii, la o evaluare negociata un pic in sus de la acel 10. Probabil ca 12-13. Fara conditii, preferinte, sau alte instrumente „creative”.

Comments

Avatar

Calin Muresan

February 4th, 2010 at 4:49 pm

Hmmm.. doar unul din zece? Enorm de mica rata asta de reusita, nu ma mira acel down side protection pe care si-l asuma investitorul. Acest 1 din 10 e pentru o anumita nisa, sau domeniu de activitate, sau e unul general valabil?

Reply to this comment

    Avatar

    Radu

    February 5th, 2010 at 9:40 am

    Calin, unu din zece a fost doar un exemplu pentru demonstrarea unei idei. Fara indoiala ca investitorii incearca sa aibe un procent de reusita cat mai mare. In viata reala, in IT (software si internet, cloud-computing) – zona pe care o cunosc eu – daca faci investitiile cu creierii acasa numarul real este 2-3 reusite, 5-6 neutre si 2-3 esecuri. Dar statistica este extrem de dependenta de industrie, nisa specifica din industrie, gradul de maturizare, etc…

    Reply to this comment

Avatar

Bogdan Ionita

February 4th, 2010 at 11:00 pm

Daca mi se permite comparatia, antreprenorul e pus in pozitia unuia care vrea sa-si vanda Dacia unui samsar de masini, argumentandu-i acestuia ca acea masina ar prinde suta in 3 secunde daca ar avea bani sa-i faca un tuning cum numai el stie sa faca. Iar samsarul se gandeste “cine oare o sa-mi cumpere mie o Dacie tunata de asta? si daca o face varza cu tuningul lui, mie cine imi da banii inapoi?”. Intentia nu e sa compar investitorii cu samsarii de masini 🙂

Pe de alta parte, eu nu inteleg de ce multi antreprenori, daca tot vor investitori, asteapta pana in ultimul moment. In loc sa profite de forma buna a companiei si sa atraga atunci investitii, se intampla sa astepte pana firma nu mai e ce a fost (sau firma ajunge in momentul in care nu mai poate creste fara o investitie substantiala) si abia atunci cauta investitori. Probabil tine si de lacomie sau doar proasta planificare, nu stiu. Practic, in loc sa ajunga sa negocieze de pe pozitia “vrei – bine, nu vrei – pot si fara tine”, ajung sa negocieze in situatii in care investitorul stie ca ai nevoie disperata de fonduri. Ca si cum te duci cu masina la un samsar, intai te plangi ca abia ti-au ajuns banii de benzina pana la intalnirea cu el, apoi incerci sa obti un pret cat mai mare 😀

In plus, multi antreprenori nu inteleg ca investitorul nu e obligat sa inghita toate gogosile. Daca eu ca antreprenor aplic „wishful thinking” si vad doar “best case scenario”, deja e o buba care ii da de gandit investitorului, mai ales ca el incearca sa vada “worst case scenario” si “exit plan”. Si in loc sa il atragi si sa-l faci sa vada ca “worst case” nu e chiar atat de rau si ai solutii ptr evitare, tu o ti pe a ta cu “best case”. Ca in reclama cu “Batman Batman”.

Reply to this comment

Avatar

yndy

February 8th, 2010 at 5:04 pm

Da, multi dintre antreprenorii si proprietarii de business-uri din Romania se pacalesc singuri cu asteptarile exagerate pentru ca atunci jocul devine un joc din care unul pierde si altul castiga, unde romanul considera ca va castiga sau altfel nu va face dealul. Diferenta este ca un investitor profesionist este mult, mult mai bine pregatit sa evaluaeze riscurile si sa le puna pe hartie astfel incat negocierea care stabileste un pret mare se transforma intr-un care pretul este mare si riscul este imens si de obicei castiga investitorul.

Investitia “standard fara conditii” este un vis pentru orice roman si este un vis care se poate realiza doar daca:
– investitorul are o talie mult mai mare si vede un mod in care poate profita inzecit de produsul romanesc deci nu-si mai bate capul cu riscurile
– businessul este subevaluat/pretul este foarte mic si atunci nu sunt riscuri reale, investitorul este deja pe plus din momentul 0
– investitorul se pacaleste.

Cred ca sunt foarte putini investitori care sa se pacaleasca si cred ca ruta cea mai buna este un contract negociat cu riscuri medii pentru antreprenor dar pe care sa le inteleaga. Daca sfatuiesti pe cineva din cazul de mai sus sa faca un contract simplu pe un pret mai mic, automat asteptarile lui vor urca la 30 si atunci va accepta sa faca tranzactia curata la 14-16, dar este deja prea mult pentru investitor.

Apropo de asta, s-a facut cel putin o tranzactie in Romania in care tanarul antreprenor s-a lasat vrajit de faptul ca i se da un milion de euro pe mana si a semnat un contract de 100 de pagini fara sa-l citeasca. Nu stiu ce se va intampla pentru ca nu stiu ce scrie in acel contract. Cred ca nimeni nu stie, probabil antreprenorul deja l-a pierdut. 🙂

Si inca un apropo, planul de afaceri al unui Venture Capital fund are o rata de succes de 1/10 din investitii, plus 2-3 la care sa iasa cat de cat OK si restul se cam pierde. La Private Equity fund, raportul din planul de afaceri teoretic este de 3-4/10 investitii de succes, 5 investitii OK din care sa scoata banii inapoi plus un mic profit si 1-2 din care sa iasa in pierdere.

Reply to this comment

Comments on other blogs

Avatar

uberVU - social comments

February 4th, 2010 at 4:39 pm

Social comments and analytics for this post…

This post was mentioned on Twitter by GeorgescuRadu: Blog Post: despre conditii ciudate la o investitie: http://www.radugeorgescu.ro/2010/02/04/investitia-despre-actiuni-preferentiale/

Add comment

  • Ceasuri online: Vector Watch este un ceas de care vorbeste toata lumea. O campanie de marketing ce face sa i se just [...]
  • nartip: * 'Ouale' alea depinde de care sunt...unul e un cont de banca,altul de Facebook si/sau de alte tipur [...]
  • Bogdan: Ok... Este doar o constatare sau e prezentarea unei probleme ce necesita o solutie? Un comentariu [...]
  • Andu Potorac: Eu folosesc 1Password si ti-l recomand. Rezolva problema conturilor si a tuturor parolelor, si e sin [...]
  • nartip: Fiind stearsa culoarea am crezut ca e un subsol.Macar neagra fa-o.Cu respect,nartip. [...]
Radu Georgescu
GECAD Group