The relationship between Bergodi and Becali

In: Entrepreneurship / 24 comments

21 Sep 2009

For three days, every time I turn on the TV or the radio, I keep hearing that Becali fired Bergodi because the latter didn’t let him, “the boss”, inside the locker. Massive insult, multiple opinions: some say the boss has the right to do anything he likes because he is the one paying, others say that Bergodi is right and that he is the coach, and if he answers for the results with his job, he should be allowed to do what he wants. I would like to try to make a comparative analysis of the situation with the CEO – Shareholder relationship.

I would like to start again with my opinion on the term “boss” (patron in Romanian) that for me envisages those Romanian shareholders (they might exist in other countries too, I’m not saying it happens only in our part of the world) that believe they are all knowing, omniscient and never wrong. They surround themselves by *** kissers, people who are (or pretend to be) stupider than they (the bosses) are, people who are given no authority and who are not allowed to take any authority. Anyway, you got the idea.
In contrast to the boss (in my mind) is the shareholder. He has some clearly defined goals (usually he would like, in x year, to receive a measurable result – either in money or in other elements, for the investment he made). He negotiates with a CEO the goals and the checkpoints. All in all, boss and shareholder seem to be one and the same, but the shareholder is the good side and “the boss” is the bad side. The shareholder is never a CEO, because he doesn’t have the time and because he can always find someone who is better than him – and it’s more important to achieve your goals than to feed your ego, right?; but most of all because the shareholder and the CEO are in a huge conflict of interest: the shareholder wants his goals to be met, and the CEO always has his personal goals of comfort or gain. And when a milestone isn’t achieved, the shareholder can come and make a fuss and demand an explanation from the CEO, while if the two roles are taken by one and the same person, it’s very difficult to kick yourself in the rear if you deserve it. You will always have the answer ready with an excuse for yourself – for why it didn’t happen.
Returning to the situation given as an example and that can be replicated in any of our companies: Becali (the boss) is right when he comes and demands answers from Bergodi. But that must be done in a non-emotional way, with clear checkpoints. He may even propose to help (i.e. come into the locker to encourage the players, give them a raise etc…), but only with the CEO’s (coach’s) consent and in the direction he points. And the coach must choose between doing what the shareholder demands and thus have a cozy place – as long as it works –, or try and do the job he obviously knows better than anyone else.
The comparison with our business is when a shareholder (investor) that has more than one company begins imposing crooked partnerships to the management, only to serve the interests of one of the companies, or when he interferes to tell the CEO how to manage things. Some call this micromanagement. I always think about how it would be if I went to a company and said that the CEO did stupid things and that they – the people there – should do this and this, like I say they should, not like the CEO said…???? I would rather close the company immediately because it would never work like that…

OK, I think I also let myself get caught in this stupid topic. The idea that I wanted to communicate is that a shareholders shouldn’t be “the boss”! He must realize it, follow his own goals, and understand that it’s very unlikely for him to be the best to put those goals into practice. And even if he is the best, it would probably still be better to let someone else do it in order to avoid a major conflict of interest. And if he lets someone manage, then he should really let him!

(English version by Teodora Popescu)

Original Romanian version

Relatia dintre Bergodi si Becali

De trei zile, de cate ori deschid televizorul sau radioul, aud ca Becali l-a dat afara pe Bergodi pentru ca nu l-a lasat pe el, patronul, sa intre in vestiar. Jignire masiva, pareri multiple: unii zic ca patronul are dreptul sa faca orice acolo unde plateste, altii zic ca Bergodi are dreptate si ca antrenorul, daca tot raspunde cu jobul pentru rezultate, ar trebui lasat sa faca ce vrea. As incerca o analiza comparativa a situatiei cu pozitia Actionar – CEO.

Incep din nou cu pozitia mea legata de denumirea de „patron”, prin care eu imi reprezint in minte acei actionari romani (or fi si in alte tari, nu zic ca doar la noi se intampla asta) care se cred atotstiutori, atoatefacatori si niciodatagresitori. Ei se inconjoara de pupatori in ***, oameni care sunt (sau se fac ca sunt) mai prosti ca ei, nu le dau acestora autoritate, nici nu ii lasa sa isi ia autoritatea. Ma rog, ati prins ideea.
In opozitie cu patronul este (in mintea mea) actionarul. Acesta are niste obiective clar definite (de obicei vrea ca intr-un termen de x ani, pentru investitia facuta sa primeasca un rezultat masurabil – fie in bani, fie altele). Negociaza cu un CEO obiectivele si punctele de control. Una peste alta, patron si actionar ar fi sa fie acelasi lucru, dar actionar e de bine – patron e de rau.
Niciodata actionarul nu este CEO, atat pentru ca nu are timpul necesar, cat si pentru ca intotdeauna gaseste pe cineva care se pricepe mai bine ca el – si, nu-i asa, e mai important sa atingi obiectivele decat sa-ti hranesti orgoliul; dar mai ales pentru ca actionarul si CEO-ul sunt intr-un imens conflict de interese: actionarul vrea obiectivele sale atinse, CEO-ul are intotdeauna obiective personale, de confort sau castig. Si cand un „milestone” nu iese, actionarul poate sa vina sa faca scandal CEOului, in timp ce daca cele doua roluri sunt asumate de o singura persoana, este extrem de greu sa-ti dai singur suturi in fund. Vei avea mereu raspunsul pregatit cu o justificare fata de tine insuti – de ce nu s-a intamplat.
Revenind la situatia data, replicabila in oricare din companiile noastre: Becali (patronul) are dreptate cand vine sa-i spuna lui Bergodi ca trebuie sa dea socoteala. Dar asta intr-un mod non-emotional, in puncte clare de control. Poate chiar sa propuna sa ajute (i.e. sa intre in vestiar sa imbarbateze oamenii, sa dea o prima, etc…), dar numai cu acordul si in directia indicata de CEO (antrenor…). Iar antrenorul trebuie sa aleaga intre a face ce zice actionarul si deci a avea un loc caldut – cat merge – sau sa incerce chiar sa faca treaba pe care evident el o stie mai bine.
Paralela cu businessul nostru este in momentul in care un actionar (investitor) care are mai multe companii, incepe sa impuna conducatorilor parteneriate strambe, doar pentru a sluji intereselor uneia dintre companii, sau cand se baga sa-i spuna CEOului cum anume sa conduca. Mai numesc unii asta micromanagement. Ma gandesc mereu cum ar fi sa ma duc intr-o companie si sa spun acolo ca CEOul a facut prostii, si ei oamenii ar trebui sa faca asa si asa, cum zic eu, nu cum a spus CEOul…. ?????? Mai bine inchid firma imediat, caci de mers oricum nu are nici o sansa sa mearga asa…

OK, cred ca m-am lasat si eu prins in stupizenia asta de subiect. Ideea pe care o aveam de transmis este ca un actionar nu trebuie sa fie “patron”! Trebuie sa constientizeze pe bune si sa urmareasca obiectivele proprii, intelegand ca este foarte putin probabil ca el sa fie cel mai bun sa le puna in practica. Si chiar daca este cel mai bun, probabil ca tot este mai bine sa lase pe altcineva sa o faca, pentru a evita un major conflict de interese. Si daca lasa pe cineva sa conduca, apoi chiar sa-l lase!

Comments

Avatar

Calin Muresan

September 21st, 2009 at 11:14 am

De acord. Pentru multa lume romaneasca e greu de inteles ca odata cu pozitia nu vine si mintea.

Reply to this comment

Avatar

Bogdan

September 21st, 2009 at 12:37 pm

Legat de genul de relatie nociva dintre actionar si firma, cred ca sunt mai multe cazuri de luat in discutie, nu doar ceea ce intelegi prin “patron roman” atotstiutor si mai ales denecontrazis.

De exemplu, cred ca se poate aplica si acelor actionari/patroni de tipul “control freaks” care trebuie sa stie si cat de moale a iesit CEO-ul dimineata. Nu, nu se baga neaparat sa-ti schimbe deciziile, dar nici nu prea ai timp sa-ti faci treaba pentru ca stai sa-i dai raportul de x ori pe zi. O chestie in genul asta mi s-a intamplat cu ani buni in urma cu un olandez si crede-ma ca incepusem sa ma intreb daca nu cumva omu’ are bucurii la mine :))) Am rezistat fix 2 luni cu el. A fost exact ca o relatie cu o femeie extrem de cicalitoare si posesiva.

Reply to this comment

Avatar

Mihai Pintilie

September 21st, 2009 at 12:40 pm

Nu cred ca incape comparatie intre relatia dintre un patron de afacere comerciala si angajatii sai respectiv intre Becali si angajatii lui. Sunt pur si simplu lucruri diferite. Un antreprenor/patron are un plan de afaceri, o pregatire, o echipa care sa ii valideze obiectivele si strategiile si sa le puna in aplicare, Becali are doar oameni care muncesc pentru el dar pe care el ii vede ca slugi. In timp ce angajatii lucreaza la club datorita pasiunii si mandriei de a munci pentru un simbol. Un simbol terfelit insa.

Reply to this comment

    Avatar

    Stefan Morcov

    September 22nd, 2009 at 5:54 pm

    De acord cu Mihai şi restul că nu se poate aplica întocmai situaţia unei firme la clubul lui Becali. Totul e situaţional. Totuşi, diferenţa e mai degrabă dictată de oameni şi „stil” de conducere decât de faptul că e vorba de fotbal. Pentru că şi clubul de fotbal e o afacere. Dacă te duci suficient de sus (i.e. ca să ai perspectivă), sunt mai mult similare decât mai puţin similare (dacă mă pot exprima aşa).

    Reply to this comment

Avatar

mihai

September 21st, 2009 at 1:14 pm

Din pacate, fotbalul nu functioneaza ca un business .. 🙂

Reply to this comment

Avatar

eugen

September 21st, 2009 at 2:02 pm

S-a dat amploare de media din ratiuni de rating, cum se face si cu alte aberatii spuse/facute de “fruntasi” nostri.
Revenid la subiect cred ca nu a actionat emotiv decat in legatura cu momentul decizie finale, adica eu cred ca era hotarat sa il dea afara din mai multe chestii care s-au adunat dar astepta sau cauta momentul si acesta a aparut “la vestiar” si asa s-a umplut paharul.
Cred de asemenea ca un club de fotbal nu poate fi condus ca o firma. Toti aplica un sistem in jurul tau si nu poti brusc sa vii sa aplici un alt sistem deoarece ai pierde pe termen scurt si ei nu isi permit sau nu vor sa piarda pe termen scurt, deoarece sunt constienti ca succesul lor e trecator. Ironia este ca pe este clar ca pierd la alte capitolele si evident pe termen lung.
Totusi trebuie sa recunoastem ca fotbalul nu ar mai fi la fel fara aceste intrigi, greseli de arbitraj, etc

Reply to this comment

Avatar

Adrian Stanciu

September 21st, 2009 at 10:40 pm

De fapt diferența stă fix în conflictul de interese de care vorbeai. Acționarul își vede de interesul de acționar, patronul se vrea și CEO. Chiar dacă până la urmă își angajează un CEO (cum sunt multe cazuri) nu-i poate de fapt delega și autoritatea odată cu responsabilitatea. Îi suflă în ceafă, îl ține din scurt, se așteaptă ca acela să conducă firma la fel cum ar face-o el, așa că până la urmă sfârșește prin a se întreba (pe bună dreptate) “de ce naiba-l mai plătesc eu pe ăsta?” și îl concediază (vezi povestea recentă cu Radu Timiș). Motivația tipului ăstuia de comportament absurd e, de fapt, teama (obsesivă) de a nu pierde controlul, cel care-ți dă putere și sens vieții, sentimentul că ești “cineva”.

Reply to this comment

    Avatar

    Stefan Morcov

    September 22nd, 2009 at 5:45 pm

    @Adrian: nu TREBUIE să existe conflict de interese între CEO şi acţionari. Este treaba ambelor părţi să îşi alinieze interesele sau să se despartă. Nu spun că interesul trebuie să fie acelaşi, nici nu numesc care este obiectivul unei organizaţii – că depinde de organizaţie (creştere vs profit vs cotă de piaţă vs revenues vs acoperire geografică vs patentarea unor tehnologii vs binele public vs whatever) – doar că CEO-ul şi acţionarii trebuie să îşi definească aceste obiective şi să se pună de acord asupra lor !

    Reply to this comment

      Avatar

      Radu

      September 22nd, 2009 at 8:54 pm

      @Stefan: Sire, conflictul exista in mod fundamental. Sunt doua roluri care chiar daca (in mod ideal) sunt aliniate ca interese, traiesc vieti distincte si este bine sa fie asa. La primul esec (un proiect nerealizat, o vanzare ratata, un numar neatins in buget), actionarul trebuie sa certe pe CEO. Asa e firesc sa fie, iar CEOul trebuie sa se teama de asta (ma rog, nu o lua ad-literam, ci filozofic :-)). Daca cele doua persoane sunt una si aceeasi, cand ai ratezi ceva nu va avea cine sa te traga de ciuf…

      Reply to this comment

    Avatar

    Yndy

    September 23rd, 2009 at 5:37 pm

    O parte din problema este ca antreprenorii sunt manageri la un moment dat in cariera si apoi pot alege sa treaca la rolul de actionar/patron si sa angajeze un CEO. Uneori raman cu nostalgia perioadei de management si profita de prerogative ca sa impuna decizii de (micro)management. Este gresit dar se intampla. Alte ori vad ca CEOul nu isi atinge tintele si reactioneaza gresit, fie il submineaza si il dezintereseaza, fie ii preia direct rolul. Sau poate nu stiu sa aleaga un CEO potrivit.

    Ce as vrea sa spun este ca e greu pentru un patron sa se transforme in actionar, am vazut rezultate mai bune cand erau mai multi actionari care au iesit treptat din rolurile lor de manageri sau si-au pastrat rolul de manageri-actionar minoritar fiind uneori subordonati unor manageri care nu erau actionari, sau erau in proportii mai mici.

    Reply to this comment

Avatar

Bogdan

September 21st, 2009 at 10:42 pm

Din pacate, patronii, pe langa ca au impresia ca le stiu pe toate, nici nu au barbatia sau curajul necesar sa recunoasca ca au gresit cand le demonstrezi contrariul.
Cultura de business si management inca este intr-o faza incipienta, ea regasindu-se mai mult in cadrul companiilor mari sau multinationale.
O companie mica poti sa o conduci de unul singur, tu sa centrezi tu sa dai cu capul, dar dupa ce trece de un anumit nivel, din punctul meu de vedere, “patronul” trebuie neaparat sa se inconjoare de profesionisti si oameni capabili. Numai cu o echipa de top poti face fata pe piata si poti construi ceva pe o baza solida.

Reply to this comment

Avatar

Stefan Morcov

September 22nd, 2009 at 5:56 pm

De acord cu Bogdan că sunt mai multe tipuri de relaţii acţionar-CEO, în funcţie de firmă. Cele 2 cazuri mari sunt (ignor nuanţele de gri pentru claritate desigur):
– Managementul firmei este şi acţionar în acelaşi timp. Da, îşi va da socoteală lui însuşi. Cam toate antreprenoriatele au această caracteristică, ceea ce este şi util – un start-up are nevoie de implicarea directă a angajaţilor (managementului adică), aceştia trebuie să simtă direct la buzunar efectele activităţii – cel puţin până se creează o birocraţie minimală, care să înlocuiască entuziasmul cu proces, procedură şi cultură organizaţională (iniţial astea 3 nu există).
– Managementul firmei este doar angajat (nu are acţiuni sau are foarte puţine). În acest caz, în principiu, acţionarul funcţionează ca un „şef” al managementului firmei – în primul rând pentru că îl angajează şi plăteşte, în al 2lea rând pentru că poate (trebuie?) să îi dicteze decizii şi strategii. NU SUNT DE ACORD că acţionariatul nu trebuie să se implice în activitatea managerilor – bineînţeles că se implică. Anume, îi dictează obiectivele, îi aprobă rapoartele, aprobă şi uneori dictează strategia pe următorul (următorii) ani, schimbă cu totul managementul dacă nu are rezultatele promise sau dacă se abate de la strategie, aprobă investiţiile speciale etc – deci se implică în activitate. Faptul că se implică rar sau des, în şedinţe formale sau în activitatea zilnică este o problemă mai mult de context (situaţională): dacă firma are 100 de acţionari atunci e nevoie de întâlniri foarte „formale” ale acestora, bine pregătite, programate cu mult timp înainte, cu informaţii diseminate mult anterior, cu propunerile care se vor discuta trimise acţionarilor cu mult timp înainte; şi de un mecanism formal de luare a deciziilor (voturi, delegare de drepturi de vot etc).

Pe de altă parte, aş pune în discuţie aptitudinile şi experienţa unui manager în general. Greşelile enumerate de Radu sunt valabile la orice nivel managerial, nu numai în relaţia acţionar-CEO, ci şi în relaţia CEO-top management sau top-middle management etc. Cred că fac parte din manualul general de bune practici în management. De exemplu: da, nu este permisă contrazicerea publică a unui manager în faţa subordonaţilor acestuia – dacă face tâmpenii trebuie schimbat şi gata, dar dacă îl menţii acolo trebuie să îi menţii autoritatea nu să o subminezi. Nu este acceptabilă abaterea de la principiile delegării decât în situaţii extreme (a se citi management de criză) (ideal niciodată) – dacă ai delegat luarea unor decizii unui om, acceptă-i deciziile (altfel îl demoralizezi şi subminezi). Pe principiul „nu delega responsabilitate fără să delegi autoritate”. Este responsabil de rezultate – trebuie să fie responsabil de metodele prin care ajunge la aceste rezultate.
Între cele 2 niveluri de management se poate stabili o demarcare a gradului de implicare, o delimitare a responsabilităţilor. Organizaţiile sunt… umane, deci flexibile şi au multe faţete şi sunt impactate de oamenii care le formează. Pot fi „patroni” care nu se implică (s-au implicat doar la numirea CEO-ului) (dar conform cu definiţia lui Radu aceştia nu sunt patroni, ci sunt acţionari ). Pot fi patroni care conduc direct firma (îmi place definiţia unui „tai-pan” ) – indiferent de titlul pe care îl au, indiferent dacă sunt şi CEO formal sau nu. Pot fi „patroni” care fac review pe activitatea CEO-ului la fiecare săptămână sau lună sau trimestrial şi se uită doar la anumit nivel de decizii (un exemplu: lasă toată activitatea firmei pe mâna CEO-ului, exceptând angajarea pe anumite poziţii înalte tip CFO sau COO şi investiţiile sau cheltuielile care depăşesc o anumită sumă).
Pupatul în fund este un no-no la orice nivel – complet neeficient. „atotstiutori, atoatefacatori si niciodatagresitori” sunt erori la orice nivel (chiar şi un expert în şuruburi poate să aibă impresia asta. Impactul asupra firmei este desigur mai mic – ratează doar şuruburile proprii).

Reply to this comment

Avatar

Mihai Pintilie

September 22nd, 2009 at 8:53 pm

Spre deosebire de Eugen (vezi mai sus) eu sunt de parere ca un club de fotbal poate fi condus ca o firma, dupa principii de business, dar trebuie sa ajunga la o anumita dimensiune si amploare a activitatilor de business. Daca business-ul clubului se rezuma la a cumpara active (a se citi jucatori) ieftin si a vinde scump activitatea e una de piata sau mai elevat spus de bursa, valoarea viitoare tinand de valoarea de start (de cumparare) si de evolutia individuala si a echipei ca intreg. Dincolo de acest targ de produse (totusi oameni) sunt activitati pure de business din care mult, foarte mult PR. Clubul ca societate comerciala nu ofera pietei spre evaluare produse in cutii ci oameni persoane publice care alearga, vorbesc, ies in cluburi de noapte, participa la sedinte de promovare vanzari (vizite in magazine) si promovare (sesiuni foto), sunt vazute, auzite si mai ales urmarite. Toate la un loc construiesc imaginea si valoarea unui club. Fara aceasta imagine vanzarile articolelor promo nu ar exista, spectatorii nu ar veni la meciuri deci veniturile adiacente vanzarii de jucatori nu ar exista sau ar fi la un nivel simbolic. Asta face diferenta intre conducerea unui club de fotbal ca o firma sau ca o joaca (cazul lui GB).

Reply to this comment

    Avatar

    Radu

    September 22nd, 2009 at 9:00 pm

    Mihai, si eu sunt de parere ca un club de fotbal ESTE un business si poate (mai exact trebuie) sa fie condus ca atare. Sunt convins ca daca s-ar intampla asa lucrurile ar sta mai bine. Mult mai bine. Adica PRul sa comunice, Marketingul sa construiasca produsul vandabil (si oricine a fost pe la meciuri in strainatate stie exact ce vorbesc), Productia (jucatorii) sa produca, Antrenorul sa antreneze si cel care uda gazonul sa faca asta bine.

    Reply to this comment

      Avatar

      Bogdan

      September 23rd, 2009 at 9:10 am

      Faza e ca din reactia altor patroni de cluburi din Romania se intelege ca GB ar avea dreptate in sensul ca avea voie (era normal) sa intre in vestiar peste antrenor si sa dicteze ce si cum. Ba mai mult, chiar si unii antrenori zic ca nu li se pare anormal. Nu vorbim aici de reactia lui Bergodi (probabil exagerata si gresita, nu e normal nici sa dai patronul afara din ‘firma’ lui), ci doar de cum percep patronii romani de cluburi relatia cu antrenorul.

      Si nu poti sa nu te gandesti ca oamenii astia au afaceri in multe alte domenii, inclusiv in IT… la fel fac si acolo? Se duc peste managerul de proiect cand acesta are o discutie cu oamenii din subordine si incep un discurs catre angajati in genul “Bah panaramelor, v-am umplut de bani si voua vi s-a urcat la cap. Bah va dau afara pe toti, sunteti la jumatea proiectului si io inca nu vad nimic vandabil pe piata! Va bateti joc de banii mei? Si tu, project manager, nu te mai uita asa stramb la mine ca te zbor de nu te vezi. Ce ti-am zis io? Pune-l pe Banel sa faca training cu astia noi si scoate-l pe Zapata de la vanzari, ca e praf. Ce zici? Pe Zapata l-am angajat pentru vanzari?!? Si ce daca mah, io il platesc, face ce ii zic io, de maine vreau sa ude gazonul, s-a inteles?”.

      Reply to this comment

Avatar

Iustin

September 23rd, 2009 at 2:14 pm

Patronul este cazul la limita al actionarului – el este actionarul cu 100% din actiuni.
“Conflictul” (accent pe ghilimele) in discutie este intre actionar/patron si CEO/echipa de management.
Apare des la noi mai ales datorita proastei politici de recrutare/contractare a managerilor de catre patroni/actionari. Este PROFUND gresit (si duce invariabil la performanta mediocra sau chiar contra-performanta) sa angajezi (contractezi) pur si simplu un manager care are scoala, renume, experienta manageriala etc fara sa investighezi cultura sa, caracterul si mai ales masura in care acestea se integreaza cu viziunea ta ca patron/actionar si cu cultura fimei. Este ca si cum ai angaja un mercenar – la primul asalt va lupta cat sa nu-si zdreleasca degetele iar daca dusmanul ii ofera mai mult…
Pe termen lung, atat managerul mercenar cat si cel iobag sunt lafel de periculosi.
cat priveste imixtiunea actionarului/patronului in treaba managerului – aceasta se datoreaza in proportie de 90% managerului pntru-ca nu a stabilit de la bun inceput limitele de autoritate si raspundere in care accpta sa preia mandatul – deci nu este un bun manager – si 10% actionarului/patronului pentru-ca fie e prost si pune amorul propriu inaintea propriului interes, fie e “principial” (iar accent pe ghilimele) si – vorba aia – pe banii lui, omul se distreaza si se simte bine cum vrea el.

Reply to this comment

Avatar

eugen

September 23rd, 2009 at 5:48 pm

@mihai si radu
Poate m-am exprimat gresit mai, eu nu sustin idea ca un club nu poate fi condus ca o firma ci doar ca raportat la cazul in speta si dpdv practic in acest moment nu este posibila aceasta teorie aplicata direct, poate doar o trecere treptata.
Oricum sunt de acord cu chestiile legate de la marketing, PR si metode de conducere business, e clar ca spre asta ne indreptam dar tranzitia ne omoara,iar la capitolele marketing si PR eu cred ca Steaua este mult avansata fata de alte echipe din Romania, din pacate la capitolul conducere lasa de dorit…….nu le poti avea pe toate.

Reply to this comment

Avatar

alexandru alexe

September 24th, 2009 at 12:07 pm

Becali vs. Bergodi in PR

Scandalul Becali-Bergodi e de fapt un subiect interesant si ar trebui bagat in manualele de management al reputatiei.

In primul rand, e interesant de vazut cum unii reusesc sa castige printr-un fel de “support from outside the box” – “inside the box” fiind rezultatele obiective – (ex. Bergodi, Razvan Lucescu) iar altii nu (ex. Piturca sau Rednic).

Treaba e sa aduci si alte lucruri in mix decat produsul (sau rezultatele) in sine. Pana la urma, rezultatele concrete sau produsul pot sa nici nu conteze prea mult, de multe ori conteaza brandul, marketingul iar produsul nu se vinde singur. Altfel, Coca Cola nu ar fi cea mai vanduta bautura din lume – sigur exista multe alternative de bauturi mai bune, mai sanatoase, etc. insa nu se vand nici pe departe atat de bine cat ar merita.

Aici imaginea, brandul, relatia cu presa, etc. joaca roluri decisive. De ex., ca sa ma intorc la fotbal, Piturca era contestat vehement si atunci cand s-a calificat la Europene, pe cand Lucescu jr. sau Bergodi si-au creat in timp un capital de simpatie aditional, care se adauga la mix, si nu vor avea mari probleme de imagine chiar daca echipele lor nu castiga o perioada, pe cand alti antrenori (sau, similar, manageri din alte profesii) nu vor supravietui unei astfel de perioade nefaste.

Pana la urma, Bergodi a avut insa probleme de alta natura, poate chiar din cauza faptului ca era simpatizat (Becali o fi fost gelos pe popularitatea antrenorului, gandidu-se cu mintea lui – pai, eu bag banii si toata lumea ma injura iar asta vine, pierde meciuri si e adulat?)

In orice caz, Bergodi a devenit si mai popular dupa acest scandal, si-a creat un capital aditional de simpatie pe care va putea sa-l foloseasca in viitor. E important acest capital, sa spunem ca vine la o echipa cum a venit Esteban Vigo la Dinamo acum cativa ani (care a fost dat afara pentru ca a pierdut meciuri amicale in intersezon) – e foarte bine sa supravietuiesti in perioada de acomodare, cand poti sa faci si greseli, etc.

Reply to this comment

Comments on other blogs

Avatar

Tweets that mention Relatia dintre Bergodi si Becali | Radu Georgescu -- Topsy.com

September 21st, 2009 at 11:11 am

[…] This post was mentioned on Twitter by Tara, Radu Georgescu, Cristian Nicolescu, Calin Muresanand others. Calin Muresan said: RT: @GeorgescuRadu: Blog Post: despre relatia dintre Actionariat si CEO: http://bit.ly/ksCcx […]

Avatar

Compania si Politica | Radu Georgescu

October 22nd, 2009 at 8:05 am

[…] PS: Morala catre antreprenori este: cand va uitati la televizor, aveti in minte aceasta analogie. Toate lucrurile bune sau gresite facute de politicieni pot fi facute si de antreprenori cu la fel de mult succes (sau insucces), deci sa invatam. PS2: Urmatoarea paralela va fi intre companie si familie (asta dupa ce vorbeam ziele trecute despre companie si fotbal). […]

Add comment to eugen

  • adnana: I have just finished reading Bad Blood and it is just incredible. What I found it also incredible wa [...]
  • Florin Miron: As usually a cold shower from Radu. It's good and reasonable advice for entrepreneurs, not necessary [...]
  • Eduard: Excellent description on bitcoins, lol. and this was 4 years ago. [...]
  • Diana: Suntem in 2017 si se pare ca BTC inca se dezvolta. [...]
  • Flaviu Butean: Si eu folosesc 1Passoword, pe care il recomand mereu, cred ca este de un real folos. Nu stiu daca m [...]
Radu Georgescu
GECAD Group