Family and business

In: Entrepreneurship / 25 comments

10 Aug 2009

For some, Family is the most important thing, for others, Business is the most important. I am in the first category. But no matter where you place yourself in this context, this is equally important both for Family and for Business:

Do not mix them!

It’s very nice to work with your boyfriend / girlfriend or with your wife / husband. You can spend time with the chosen one; you can work; you have joint projects. Intimacy is total; her thoughts are your thoughts. You have common topics of conversation; you have common friends; the names you mention are the same. What’s more, you go to the same events; you can combine business with something really pleasant when you go to courses, team-buildings, dinners.

In addition, in business you need people you can trust 100% (right?) and who is more trustworthy than the closest person to you? Who can you share opportunities with, without being afraid they are going to steal them, or your fears, without being afraid they were going to use them against you? And in the beginning it might even help since it’s a cheap additional resource.

Everything seems rosy, but time passes. In a year or two (don’t laugh, this isn’t a lot, two years pass very quickly) problems start in the business area and in the personal area. Let’s take them in turns:

Personal level:
Spending 24 hours out of 24 with the same person becomes boring (don’t you think?). The little innocent flirts at the office are forbidden. When you look at the sensational legs of one of your office colleagues, it becomes a pretext for a terrible fight in the evening at home. What’s worse, all the evenings out with the “guys at work” becomes, in fact, an evening out with your partner too. The fact that you go to the same places leaves no room for “surprises”.

At night, in bed, you end up talking business; Saturday and Sunday also. You inevitably get to have different opinions about the company’s strategy, about the secretary’s skirt or about John’s salesman qualities, different opinions that widen the gap between you ever more.

In the end, if for a couple where the two work in different places, each one will appreciate his or her partner as being “the best” in his area, having a biased view over the other one’s performance at work and seeing only that other one’s side of the story, when you work together with that other person, you gain an objective visibility over the partner’s professional qualities. And you won’t necessarily like what you’ll see (in the end, that’s not why you chose that person 🙂 ). Arguing is very close and the separation is very near.

Business level:
First of all, it creates informal communication channels that are extremely painful. One of you will act apparently without any justification in front of colleagues because he or she found out a strategic element that normally, in the job they have, they would not know for the following 5 months. People will find out and after two or three demonstrations of force, the person will be treated undoubtedly as being a “connoisseur” and, whatever he says, he won’t be questioned, it will be treated as coming “from above”.

What’s worse, sometimes the person who finds out the information isn’t aware of the level of confidentiality it has and so he shares the information with a good friend or office buddy. Alternatively, opinions from outside the professional zone, such as “John is stupid, he did this and this to me”, get to make a mark at random on John’s evaluation and shortly people will know they are not being evaluated according to their work and efficiency, but according to the whims of one of the partners in the couple.

The worst example that I have actually experienced comes from 1992 when I was working at a factory and a lady there, employed in the position of “the boss’s wife” (or that’s what everyone called her) kept bugging us and telling us that her money keeps all of us there. (Otherwise, the boss was a great guy, he knew how to do business, and he knew how to get good people close to him and how to motivate them. But – guess what – half of the people in the company left and the company went bankrupt). No one can treat one of the two without taking into consideration the relationship with the other one, and so life in the company becomes duplicitous, which in a short time reflects on the honesty with which the other employees and clients are treated.

I met a Jewish man once who had a really good looking secretary. Someone asked him if she was also “good” in that sense… The man answered very convincingly: I don’t sleep with colleagues; can you imagine if one morning she comes late and I reproach her this, knowing that she was late because the other night we were together? It’s just an example, but it can be extrapolated very meaningfully!

And as a corollary, what do you do when you realize that you should sack your spouse from the company? Meaning that he or she is not the best person for the job? Do you also get a divorce? Or do you endanger your business in order to save your family? Or….?

To close the circle, I believe Family and Business shouldn’t be mixed – as a long-term vision, for the common good of the Business and of the Relationship with your partner. It goes for entrepreneurs and for employees. No matter how tempting it might seem at one point.

But I left many questions throughout the article, where I am sure there are other opinions. As a counterexample that is very close to me, my parents worked all their lives in the same company, for a long time, in the same office and, to this very day, they still consider themselves lucky for this.

Feel free to comment!

(English version by Teodora Popescu)

Original Romanian version

Familia si Afacerea

Pentru unii Familia este cel mai important lucru, pentru altii Afacerea. Eu sunt din prima categorie. Dar indiferent cum te pozitionezi in acest context, un lucru este egal important atat pentru Familie cat si pentru Afacere:

Nu le amesteca!

Este foarte simpatic sa lucrezi cu prietenul/prietena sau sotul/sotia. Poti petrece timp impreuna cu „the chosen one”, faceti treaba, aveti proiecte comune. Intimitatea este totala, gandurile ei sunt si ale tale. Aveti subiecte de discutie, aveti prieteni comuni, numele pe care le pomeniti sunt comune. Mai mult, mergeti la aceleasi evenimente, puteti sa combinati business-ul cu ceva extrem de placut la cursuri, team-buildings, dineuri.

In plus, in business ai nevoie (nu-i asa?) de oameni in care sa ai incredere 100%, si cine este mai de incredere decat persoana cea mai apropiata? Cu cine poti impartasi mai bine oportunitatile fara sa-ti fie teama ca ti le fura, sau temerile fara sa te temi ca le foloseste impotriva ta? In plus, eventual, la inceput poate ajuta fiind o resursa suplimentara foarte ieftina.

Totul pare roz, dar timpul trece. Peste un an-doi (nu radeti, asta nu inseamna vreme multa, trece imediat) incep problemele atat in zona de business cat si in zona personala. Sa le luam pe rand:

Devine plictisitor (nu credeti?) sa stai 24 din 24 cu aceeasi persoana. Micile flirturi nevinovate de la servici iti sunt interzise. Momentul in care te uiti dupa picioarele senzationale ale colegei de birou se transforma intr-un pretext pentru o cearta strasnica seara acasa. Inca mai rau, toate iesirile “cu colegii” se transforma de fapt in iesiri cu partenerul. Faptul ca mergeti in aceleasi locuri nu va lasa loc de nici o “surpriza”.

Seara in pat ajungeti sa discutati de business, sambata si duminica la fel. Ajungeti inevitabil sa aveti pareri diferite despre strategia firmei, despre fusta secretarei sau despre calitatile de vanzator ale lui Vasile, pareri diferite care se acutizeaza si acutizeaza distanta dintre voi.

In final, daca intr-un cuplu care lucreaza in locuri diferite fiecare isi va aprecia partenerul ca fiind “cel mai” din zona lui, vazand in mod subiectiv numai partea sa de adevar legat de prestatia la job, in cazul lucrului impreuna capeti o vizibilitate obiectiva asupra calitatilor profesionale ale partenerului. Si nu-i obligatoriu sa-ti placa (in definitiv, nu pentru ele l-ai ales 🙂 ). Cearta este imediata si ruptura foarte aproape.

In primul rand ca se creeaza niste canale de comunicare informale extrem de dureroase. Unul dintre voi va actiona aparent fara justificare in fata colegilor, pentru ca a aflat aseara un element de strategie pe care in mod normal, in postul pe care il are, nu l-ar fi stiut in urmatoarele 5 luni. Lumea afla asta si dupa doua-trei demonstratii de forta va fi tratat fara indoiala ca fiind “cunoscator”, si deci orice ar spune nu va fi “questioned”, ci tratat ca fiind venit “de sus”.

Mai rau, uneori cel care afla informatia nu exte suficient de constient de nivelul de confidentialitate si o impartaseste unui prieten bun, colegul de banca. Alternativ, pareri din afara zonei de profesionalism, de genul “Vasile e prost, mi-a facut asta si asta“, ajung sa isi puna amprenta in mod aleator pe evaluarea lui Vasile si in scurt timp lumea va stii ca nu este evaluata dupa munca si eficienta prorie, ci dupa toanele unuia din cuplu.

Exemplul cel mai rau trait de mine vine din anii ’92, cand eram angajat la o fabrica, iar o doamna angajata acolo in functia de “nevasta patronului” (sau cel putin asa ii zicea absolut toata lumea) ne batea la cap ca stam pe banii ei. (Altminteri patronul era un tip senzational, stia si business, si stia sa-si apropie oamenii si sa-i motiveze. Dar – ghici de ce – jumatate din oameni au plecat si firma a dat faliment). Nimeni nu poate trata pe unul din cei doi decat tinand cont de relatia cu celalalt si astfel viata in firma devine duplicitara, ceea ce in scurta vreme se rasfrange si asupra onestitatii cu care sunt tratati ceilalti angajati si clientii.

Am cunoscut un evreu care avea o supersecretara. Cineva l-a intrebat daca e si “buna”…  Omu’ a raspuns extrem de convingator: “Nu ma culc cu colegii; cum ar fi sa intarzie intr-o dimineata si sa-i fac scandal, stiind ca a intarziat pentru ca am fost impreuna?” Este doar un exemplu, dar cat de sugestiv poate fi extrapolat!

Si ca un corolar, ce faci la un moment dat, cand realizezi ca ar trebui sa dai afara din firma partenerul de viata? Adica nu este cel mai bun pe post? Divortezi simultan? Sau iti pui in pericol businessul ca sa salvezi familia? Sau….?

Inchizand cercul, eu sunt de parere ca Familia si Afacerea nu trebuie amestecate. Ca viziune pe termen lung, pentru binele comun al Afacerii si al Relatiei cu partenerul. Valabil si pentru antreprenori, si pentru angajati. Oricat de tentant ar parea la un moment dat.

Dar am lasat foarte multe semne de intrebare prin articol, unde sunt sigur ca exista si alte pareri. Ca un contraexemplu foarte apropiat mie, parintii mei au lucrat toata viata in aceeasi firma, multa vreme in acelasi birou si se considera si astazi norocosi pentru aceasta intamplare.

Feel free to comment!




August 10th, 2009 at 1:26 pm

Interesant articolul. Ai perfecta dreptate cu amestecatul lucrurilor intre Familie si Business. Fara sa vrei la un moment dat vei incepe sa tratezi fie Familia ca Business fie Business-ul ca Familie…si in acel moment automat apar problemele. De asemenea de cele mai multe ori partenerul de viata nu l-ai ales pentru calitatile ‘business’ 🙂 …si daca ai facut-o poti avea suprize la capitolul ‘familie’.

Reply to this comment


Mugur Frunzetti

August 10th, 2009 at 3:17 pm

Extrem de corect. Am incalcat in trecut regulile de separare familie – afacere sau viata personala – business si am simtit pe propria piele ce greseala uriasa am facut.

Reply to this comment


Alexandru Lapusan

August 10th, 2009 at 3:21 pm

Inteleg argumentele prezentate, insa ma uit la cei sase ani de Zitec, la Simona si cei 2 copii (al doilea download se termina joi!) si nu iti dau dreptate. Nu am avut niciodata problemele sau dilemele de mai sus, recunosc insa ca uneori e greu sa tii subiectele din firma “la birou”.
Depinde de firma, depinde de cei doi soti si de relatia dintre ei. Daca iei doi din specia geekus-workoholicus, iese treaba buna (so far so good)!
P.S. La Zitec nu avem secretara, asta o fi secretul?
P.P.S. Nici sofer latino nu avem.

Reply to this comment



August 10th, 2009 at 3:32 pm

Foarte pertinente argumentele tale.

Obs. si sper sa nu ma injuri … “creeaza” se scrie cu 2 “e” la persoana a III-a sg. (defect profesional) … 🙂

Reply to this comment


Stefan Murgeanu

August 10th, 2009 at 4:06 pm

pai tocmai pentru ca ambele sunt importante, incerc sa o tot conving pe doamna mea sa dezvoltam impreuna afacerea in care sunt implicat

succes 🙂

Reply to this comment


Iulia Popescu

August 10th, 2009 at 6:06 pm

Ca o completare la ce ai spus tu. Daca amandoi sunt oameni de vanzari, si firma incurajeaza competivitatea… acasa nu e bine. Deloc!

Reply to this comment



August 10th, 2009 at 7:28 pm

Depinde de business, cat de mic sau cat de mare e si mai depinde cred in ultima instanta si ce fel de nevasta ai. Mai stii, poate e chiar mai buna decat tine si-ar fi pacat sa lucreze pentru concurenta 😀

Plecam de la premisa ca ne-am luat neveste inteligente, da? 🙂

Reply to this comment



August 10th, 2009 at 9:50 pm

Foarte interesant scris, sincer postul mi-a trezit multe amintiri. Ma bucur ca exista persoane care au reusit pe ambele planuri in aceeasi firma cu persoana iubita. Insa experientele prin care am trecut imi spun: NU FA ASTA.

Sunt foarte curios ce ati face in situatia in care intr-o sedinta de board ar spune cineva “X-uleasca de la aprovizionare nu se descurca deloc”, in conditiile in care respectiva va este iubita/sotie. Sa-i rupi capul cu dintii respectivului sau sa judeci logic, sa cantaresti. Sa o aperi? Sa intrebi motivele chiar daca nu e o persoana ce iti raspunde direct tie … Ajungi acasa, ce faci? Ii spui? Nu! E secret de serviciu, de board … Ba nu! Lasa ca o intreb …

Sunt la fel de curios ce ati face in a doua situatie: sedinta de board, tu si ea sunteti in management deci sunteti prezenti. Ea considera ca “Z angajat nu e ok din varii motive”. Boardul nu o aproba. Ajungi acasa si daca si acasa discutati problema asta atunci your life sux. In plus femeii i s-a pus pata sa-l dea afara pe Z … nasol, e posibil sa te convinga si pe tine. Are un argument bun, te iubeste.

Situatia trei: esti intr-o firma mica in care lucreaza si X-uleasca, aleasa inimii tale. Ea decide ca trebuie sa plece. Posibil sa trebuiasca sa pleci si tu … si ups, aveai nevoie de liniste si de acel job pentru ca erai la inceput de drum.

In toate situatiile conteaza caracterul oamenilor, marimea firmei, pozitiile ocupate (nivelul de interactiune al cuplului la serviciu).

Personal cred ca e greu de evitat sa nu ti se aprinda calcaiele dupa o colega atunci cand esti tanar si nimeni nu este acolo sa te previna ca s-ar putea sa auzi vorbe despre ea ce te vor afecta, dar pe masura ce avansezi in varsta o sa-ti doresti o delimitare clara intre “acasa” si “la serviciu” si e posibil sa le ceri asta si celor din jur, nu numai ei. Tin minte ca si preotul zice mirilor la cununie ca “[…] si veti ajunge acasa si veti lasa toate problemele la usa […]” si asta in conditiile in care unii dintre noi sunt atei.

Reply to this comment


Mircea Scarlatescu

August 11th, 2009 at 9:09 am

Radu, aici sa stii ca lucrurile se pot nuanta.

Avem FYB de aproape 6 ani si soltia mea a fost implicata inca de la inceput.
Nu sunt probleme de nici o forma, fac comentarii ‘rautacioase’ despre alte persoane din cladire, dar cumva cred ca daca astea sunt motive de cearta oricum ajungi la asta, ca doar si pe strada vezi fete frumoase.

Cred ca depinde de la caz la caz, dar pentru noi lucrurile merg ok. Ca discutam si seara si in week-end de business si ne spargem creierii cum sa ne mearga mai bine asta e altceva 😉

Reply to this comment


MLM Romania

August 11th, 2009 at 10:44 am

Incerc sa pun aceeasi problemă în caszul unei afaceri de tip mlm (Multi Level MArketing).

Nu dați cu piatra, in .RO sunt peste 20 de mii de suflete care trăiesc dn sau își rotunject veniturile cu sau prin MLM/Network Marketing/Marketing în Rețea

Elemente Contra:
– fiecare se controleaza pe fiecare având impresia că unul face mai mult decât celălalt (și implicit îl care în spinare)

– în cazul unei cunosștințe comune se pune întrebarea sub cine va fi înscrisă cunoștința în cauză

– unele companii nu acceptă înscrierea amândurora în sistem sub ID-uri diferite. 1 ID/ familie (implicit un singur comision)

– dacă unul din parteneri nu este de acord cu inițiativa MLM a celuilalt apar situațiile de “presiune” gen: iar te ocupi cu prostii, uite cum îți pierzi vremea și banii, nu te-ai învâțat minte?

– Participarea la seminariile de educare dublkează costurile dacă vor să meargă amândoi

Argumente Pro:

– unde-s doi puterea crește (și dușmanul nu sporește)

– poate avea loc o diviiune a atribuțiilor (unul dă telefonae, celălalt stă numai în prezentări)

– se pot schimba rolurile sucvcesiv

– dacă e permis de către companie, comisionul se poate dubla

– rețeaua de cunoștințe se dublează (sau mai mult, sporește.. triplează … etc.)

– gama de afinități cu produsele se mărește (ea cosmetice, el electronice, de pildă)

– excursiile premiu sunt savurate de către amândoi indiferent de cine câștigă

În concluzie există dezavantaje și avantaje deopotrivă. Iar pe cazul particular al fiecăruia e greu de pronosticat dacă va funcționa sau nu.

Reply to this comment



August 11th, 2009 at 8:34 pm

Postul se refera la familie in sensul parcurgerii orizontale a arborelui genealogic. Un element nediscutat aici sunt companiile “generationale” in care se lucreaza din tata/mama in fiu. Cred ca sunt destule companii enorm de reusite care functioneaza dupa acest model.

Reply to this comment



August 12th, 2009 at 4:24 pm

Subiectul este foarte interesant si necesita si exemple … Asadar, caz real, trait pe propria-mi piele:

La un moment dat, suna telefonul si sunt invitata la un interviu.
Ma “documentez” cum trebuie inainte si ma prezint la fata locului.

Discutia cu “seful cel mare” (un domn inteligent, comunicativ, putin trecut de 50 de ani) decurge excelent. Se pare ca lucrurile merg pe calea cea buna si ca totul sa fie clar, inainte sa incep perioada de proba, dau si un test.

Il fac si pe asta si chiar ma gandesc: “Ce noroc, pacat sa-l scapi: job-ul se pliaza pe cunostintele mele, distanta nu este enorma, oamenii par detreaba, birourile frumoase … deci, ce sa-ti doresti mai mult”.

Si cum ma gandeam eu asa, apare si “sefa cea mare” (din pacate … sotia “sefului cel mare” – o femeie de vreo 50 de ani). M-a masurat din cap pana in picioare si m-a intrebat doar atat:

-“In ce an sunteti nascuta?” …

Eu: – “in anul cutare”;

Dansa (ca nu-mi vine sa-i spun “dumneaei”, pentru ca nu merita):
“Hmmm, tanara. Stiti, mie nu-mi place cum gandeste generatia dumneavoasta!”

Eu: “-Dar nu am apucat inca sa purtam un dialog, ca sa vedeti ce fel de gandire am.”

Dansa: – “Oricum, nu conteaza, eu chiar nu ma inteleg cu cei din generatia dumneavoastra. La revedere!”

“Seful cel mare”, ma priveste descumpanit, uluit si redus la tacere. Il inteleg ii strang mana, in semn de respect si o salut si pe “doamna”.
Asa ceva nu mi s-a mai intamplat niciodata pana acum. Dar “never say never”. Stau si ma gandesc ca oamenii aceia lucrau in vanzari, un domeniu in care se presupune ca stii sa comunici etc.

Am incercat sa-mi dau singura un raspuns, desi nu pot sti 100 % ce a fost in capul “angajatoarei”. M-am descurcat la interviu, am fost imbracata cat se poate de decent (pantaloni lungi clasici si camasuta de interviu), deci fara fusta …

Totusi, avand in vedere ca trebuia sa lucrez cu “seful al mare”, cred ca aici a intervenit simtul mult prea ascutit al proprietatii … din partea femeii. Acum, ma bucur, ca nu m-a acceptat. Ce-as fi facut daca m-ar fi angajat si m-ar fi privit mereu cu resentimentele pe care le-a simtit fata de mine inca de la inceput.
Oare de ce nu o fi trecut in anunt: “cautam persoane trecute de 40 de ani” sau ceva de genul … daca avea o problema cu generatia mai tanara ….
Dar, pana la urma … tot raul spre bine! si sper sa nu ajung si asa peste vreo douazeci de ani.

Reply to this comment



August 13th, 2009 at 7:34 am

Hai ca m-am trezit si eu dupa 3 zile sa postez :d

Categoric, nu trebuie amestecate! Eu sunt patit acum vreo 10 ani cu angajatul de rude la mine: oricum o dai, nu ai aceeasi autoritate in fata lor ca in fata altor angajati, plus ca reactia lor nu e intotdeauna cea normala, mai ales daca se gandesc ca “doar nu ma da afara, e varul/unchiul meu”. Cu atat mai mult in cazul sotiei/sotului!

Amestecatul familie/afacere uzeaza extrem de repede relatia si pe plan sentimental… stii cum e, ajungi sa te certi acasa pe teme ce tin de “serviciu”. Si chiar daca nu te certi, fi sigur ca tot despre afaceri ai vorbi si acasa… oare asta vrei? Te insori cu ea pentru ca e un bun manager/inginer/jurist/etc sau pentru ca o iubesti? :))

Plus ca, sa fim seriosi, daca iti vezi sotia la munca toata ziua, nu mai ai nici aceeasi placere sa vi acasa la familia ta, cand vezi aceleasi figuri. Poate pe termen scurt merge, dar cand vorbim de ani si ani de zile… nu mai merge.

Reply to this comment



August 13th, 2009 at 7:42 am

ca o completare la postul meu: ma refer in primul rand la situatia in care unul din cei doi conduce compania sau departamentul in care celalalt ii este subaltern. Sunt convins ca familia poate sa mearga foarte bine daca cei doi nu sunt in vreo relatie de subordonare la firma sau in competitie directa (cum zicea cineva mai sus, in vanzari).

Reply to this comment



August 13th, 2009 at 7:31 pm

clar,e REGULA nu le amestaca ca iese prost, dar intotdeauna iese prost…eu sunt patit 🙂 ei considera ca muncesc pt tine, nu pt ei…de parca la alta firma lucreaza pt patron…muncesc ca sa primeasca salariu ca sa-si satisfaca nevoile…

Reply to this comment


Oana Stancu

October 7th, 2013 at 4:18 pm

Un nume doar: Talpes, familia Talpes. De ei ce mai spuneti? La cate au realizat impreuna…

Reply to this comment

Add comment

  • adnana: I have just finished reading Bad Blood and it is just incredible. What I found it also incredible wa [...]
  • Florin Miron: As usually a cold shower from Radu. It's good and reasonable advice for entrepreneurs, not necessary [...]
  • Eduard: Excellent description on bitcoins, lol. and this was 4 years ago. [...]
  • Diana: Suntem in 2017 si se pare ca BTC inca se dezvolta. [...]
  • Flaviu Butean: Si eu folosesc 1Passoword, pe care il recomand mereu, cred ca este de un real folos. Nu stiu daca m [...]
Radu Georgescu