Stakeholders

In: Entrepreneurship / 13 comments

27 Jul 2009

What a nice word, translated fripturisti in Romanian – which is literally stake holders.
At some point (I think in 1996), I read something about “Stakeholders”. The word seemed funny to me and I translated it with Fripturisti (meaning, literally, those who have a piece of the stake that is the company), but the concept itself was fascinating. It fit so well with what I was thinking, that I had the feeling it only formalized in a coherent way what I was thinking and feeling. Since then I introduced this concept in the philosophy of the companies inside the GECAD Group and we are trying to keep it in mind for every decision and action we take.

All in all, this stakeholder business says that beyond the formal control structures on the company’s interests, there is an informal interest group: the sum of those who in one way or another invest in the company and benefit from it. And, contrary to the common perception that shareholders are the only ones who invest in the company and have something to gain from it (so they also have the right to decide as they wish), the concept promotes a more delicate and soft approach: there are three types of stakeholders (take it in a positive way): Clients, Employees and, with your permission, Shareholders.

One of those brawny bosses (notice the difference between boss and shareholder) who usually say: “I made this company, I put money in it, I decide its every move”, will laugh at me and he will ask me: “what did clients do to have rights in my company?” So let’s see:

Clients: they are the ones who keep the company alive; (after all) they are those for whom and due to whom the company exists. There you have it – the crisis is here, there are no more clients, companies are dying. What do you think about that? Are clients important? They are the ones who buy the product before being 100% ready, they give feedback and help develop the product in the right direction. Don’t they deserve some attention? Don’t they deserve to be respected as such and their opinion to be appreciated and their goals to be taken into consideration in the strategic development of the company? OK, you’ll say, what are their goals? Well, common sense ones: to receive a product as it was promised plus 1% more. Not to be lied to. To be welcomed with a smile. In turn, to receive feedback. To not be ignored when something happened to them. To be treated with respect. Their contribution to be recognized in the development of the company and the company to contribute to the development of the client.
(In the end, this paragraph develops and humanizes the dusty saying: Clients are very important).

Employees: they are the ones who keep the company alive, the people thanks to whom the company exists (Hmmm… well… they too?). Yes, they create, they sell, they support. They must smile, they must deliver. They are the company culture; they are the ones who make the difference (on the winning side or on the losing side). Their goals must be known and aligned as much as possible with the company’s goals: it’s also common sense that they should also receive feedback, have an honest reward package, have their contribution to the company’s growth recognized… and the company should contribute to the employee’s growth… anyway, probably the majority – those employed – know better than I do. The great trick is not to forget everything you thought before, the moment you turn from employee into entrepreneur.
(Again, this paragraph develops the saying “Employees are a company’s most important asset”)

Shareholders: well yes, they too :-). Without their investment, there would have been nothing from the very beginning: the first employee couldn’t have been paid, the first product couldn’t have appeared, the first client couldn’t have been convinced. With their money, energy and knowledge (see previous posts), the company grows and it transforms into a corporation. Their goals are generally simpler (financial), but often strategic interests may come first and the company has to take them into consideration.

(if you want to make some dust here, recognize please: “We need investments, we need money!!!!!”)

No one is saying that all Stakeholders must have a say in the company’s Board, without a doubt. What I am saying here is that the Board (which, inevitably, in our world represents only a part of those interested – the Shareholders) should take into consideration the interests of the others. Not formally, out of obligation. But only out of the belief that, by making sure the interests of all those in this story converge, the company’s goals are more likely to be achieved.

And, in the end, none of the three is more important than the other. Only the combination can bring success.

Opinions anyone?

PS: I have written this post from my triple perspective as Client, Employee and Shareholder, as I am at different times of day, convinced that if entrepreneurs appreciate the above, it will be better for them and for us.

(English version by Teodora Popescu)

Original Romanian version

Fripturistii

Ce nume de alint, traducere „simpaticuta” pentru americanul „stakeholders”.
La un moment dat (cred ca prin ’96) am citit despre „Stakeholders”. Cuvantul mi s-a parut amuzant si l-am tradus prin „Fripturisti” (alintandu-l, adica cei care au o felie de friptura din companie) dar conceptul in sine m-a fascinat. Se potrivea atat de bine cu ce gandeam eu, incat am avut senzatia ca doar formalizeaza intr-un mod coerent ceea ce simteam si gandeam. De atunci am introdus conceptul si in filozofia companiilor din Grupul GECAD si ne straduim sa tinem cont de el in fiecare decizie si actiune intreprinsa.

Una peste alta, asta cu fripturistii spune ca dincolo de structurile formale de control asupra intereselor companiei, exista un grup de interese informal: suma celor care intr-un fel sau altul investesc in companie si beneficiaza de pe urma ei. Si, contrar perceptiei uzuale cum ca actionarii sunt singurii care investesc si au de castigat din companie (deci au si dreptul sa decida dupa bunul lor plac), conceptul promoveaza un mod de abordare mult mai delicat, mai soft: Exista trei tipuri de fripturisti (hai, luati-o in sens pozitiv :-) ): Clientii, Angajatii si, cu voia dumneavoastra, Actionarii.

Vreun patron (remarcati din nou va rog diferenta intre actionar si patron) mai cu muschi, din aceia care spun: „eu am facut compania asta, eu pun bani la ea, eu decid fiecare miscare”, va rade de mine intrebandu-ma: „ce legatura au frate clientii sa aiba ceva drepturi in compania mea?”. Pai sa vedem:

Clientii: ei sun cei care tin compania in viata, ei sunt (pana la urma) cei pentru care si datorita carora compania exista. Iata – a venit criza, clienti nu mai sunt, mor firmele. Ce parere aveti? Sunt importanti clientii? Ei sunt cei care cumpara produsul inainte sa fie 100% gata, ei dau feedback si ajuta la dezvoltarea produsului in directia corecta. Oare nu merita ceva atentie? Nu merita oare sa fie respectati ca atare, parerea lor sa fie apreciata si sa se tina cont de obiectivele lor in dezvoltarea strategica a companiei? OK, spuneti, care sunt obiectivele lor? Pai, de bun simt: sa primeasca un produs asa cum a fost promis plus 1% in plus. Sa nu fie mintiti. Sa li se zambeasca. Sa primeasca la randul lor feedback. Sa nu fie ignorati cand au patit ceva. Sa fie tratati cu respect. Sa li se recunoasca aportul adus la dezvoltarea companiei si compania sa contribuie la randul ei la dezvoltarea clientului.
(Pana la urma paragraful asta este dezvoltarea si umanizarea prea prafuitului „Clientii sunt importanti”)

Angajatii: ei sunt cei care tin compania in viata, cei datorita carora exista compania (Hmm… pai.. si ei?). Da, ei creaza, ei construiesc, ei vand, ei suporta. Ei trebuie sa zambeasca, ei trebuie sa livreze. Ei sunt cultura companiei, ei sunt cei care fac diferenta (in plus sau in minus). Obiectivele lor trebuie si ele cunoscute si aliniate pe cat posibil cu obiectivele companiei: Tot de bun simt, sa primeasca feedback, sa aiba pachetul de recompensa onest, sa li se recunoasca contributia la cresterea companiei… si compania sa contribuie la cresterea angajatului… ma rog, probabil majoritatea – cei angajati – stiu mai bine ca mine. Marea smecherie este ca in momentul in care treci de la angajat la antreprenor sa nu uiti tot ce gandeai inainte.
(Din nou ca dezvoltare a „Angajatii sunt cel mai important asset al companiei”)

Actionarii: pai, da: si ei :-). Fara investitia lor, nimic nu ar fi existat de la inceput: nu ar fi putut fi platit primul angajat, nu ar fi aparut primul produs, nu ar fi fost convins primul client. Cu banii, energia, cunostintele (vezi posturile anterioare) lor compania creste, se transforma in corporatie. Obiectivele lor sunt in general mai simple (financiare), dar de multe ori interese strategice pot prima, iar compania trebuie sa tina seama de ele.
(daca vreti si aici ceva praf, recunoasteti va rog: „Avem nevoie de investitie, avem nevoie de bani!!!!!“)

Nu spune nimeni ca toti „Fripturistii” trebuie sa aiba un cuvant de spus in Boardul companiei, fara indoiala. Ceea ce spun aici este ca Boardul (care inevitabil in lumea in care traim reprezinta numai o parte a celor interesati – Actionarii), ar trebui sa tina cont si de interesele celorlalti. Nu in mod formal, nu din obligatie. Ci doar din convingerea ca avand grija ca interesele tuturor celor din aceasta poveste sa fie convergente, obiectivele companiei au mai multe sanse sa fie atinse.

Si, ca sa finalizez, nici unul din cei trei nu este mai important ca celalti. Doar combinatia poate aduce succesul.

Pareri?

PS: Am scris acest post din tripla mea ipostaza de Client, Angajat si Actionar in diverse momente ale zilei, cu convingerea ca daca antreprenorii apreciaza cele de mai sus, ne si le va fi mai bine.

Comments

Avatar

Mihai Vinatoru

July 27th, 2009 at 10:18 am

Clientii, Angajatii, Actionarii. Foarte bine, insa nu suficient. In jurul unei firme mai exista si alti stakeholders. Unul dintre ei (desi ma vor contrazice poate multi) este Statul. Da, Statul. Bineinteles, daca este unul sanatos, ale carui mecanisme functioneaza cum trebuie.

Statul sanatos este un stakeholder in fiecare companie depe teritoriul sau, avand interesul si deci facand tot ce ii sta in putere ca aceasta sa mearga bine. Companiei mergandu-i bine, aceasta contribuie la Bugetul de Stat cu taxe si impozite, ofera locuri de munca, etc. Toata lumea este multumita.

Din pacate, pe plaiuri mioritice lucrul asta nu prea a fost inteles niciodata.

Reply to this comment

Avatar

deedee

July 27th, 2009 at 10:35 am

O definitie foarte frumoasa a unei firme/companii – succesul si valoarea unei companii sint intr-adevar definite de acesti factori.

Putem extinde insa aceasta “metafora” si catre competitie? Pot si ei oare fi inclusi in acest cerc al stakeholder-ilor?

Reply to this comment

    Avatar

    Radu

    July 27th, 2009 at 10:39 am

    eee… sa nu exageram :-).

    Poate intr-un anumit context s-ar putea intampla si asta, dar nu as introduce competitia in concept ca standard. Statul – da, are noima, exista interese comune.

    Interesele comune cu competitia se pot dezvolta intr-o asociatie, intr-un obiectiv specific al companiei de dezvoltare a industriei, in acea “coopetitie” acolo unde este cazul. Dar nu mai mult.

    Reply to this comment

Avatar

Victor

July 27th, 2009 at 11:09 am

Acest articol imi aminteste, cu placere, de una dintre lectiile de business primite in direct, intr-o emisiune cu si despre “oamenii mari” :) , desi trebuia sa vorbim ca pentru copii.

Intradevar, acest tip de abordare a facut diferenta la GeCAD, iar ceea ce-mi pare surprinzator, inca, este faptul ca nu ai ascuns niciodata “scretul” reusitei . Chiar daca esti actionarul, investitorul sau owner-ul , lasa-i pe profesionisti sa-si faca treaba , iar tu doar cere-le raportul de doua ori pe an. Si imi amintesc cum spuneai ca te implici foarte putin in deciziile celor pe care i-ai angajat sa-ti conduca afacerea.

Din pacate, in Romania, suntem copii inca in materie de afaceri, de intelegere a mecanismelor corecte si coerente de relationare intre companii. Se confunda adesea business-ul cu proprietarul si chiar se merge pana acolo incat se incearca abordarea unor relatii contractuale prin owner , in dezavantajul oportunitatii reale de compatibilitate contractuala.

Destul de des se merge pe varianta in care clientul este abordat prin “cineva” care stie pe “altcineva” care a copilarit cu cel mai bun prieten al proprietarului semnaturii finale de pe ordinul de achizitie :) . Si uite asa, de sus in jos se stabileste de unde se cumpara, ce se cumpara, pe cat se cumpara si cat de oportun sau nu este ce s-a cumparat.
Principiul este valabil si in celalalt sens.

Concluzia este ca atunci cand o companie este condusa cu “mana de fier” de catre owner si atat, este foarte posibil ca la un moment dat frustrarile clientilor si ale angajatilor sa devina repede frustrarile actionarului, iar reactia in lant sa se transforme intr-una distructiva pentru companie. Ordinea “aruncarii pisicii”, in mod paradoxal , dar intuitiv este urmatoarea : clientii oricum asocieaza compania cu ownerul si default vor directiona catre el vina pentru o relatie proasta cu compania, angajatii vor da vina pe middle si top management, iar managementul, pentru a se disculpa, o sa arunce pisica in curtea owner-ului. Acesta este si punctul in care managerul se transforma din reprezentantul patronatului in lider de sindicat :) . La final, owner-ul va considera ca are o problema cu managerii si ca defapt ei sunt principalii vinovati, ignorand si nerecunoscand nicio clipa faptul ca acestia erau doar portavocea lui.

Evident, dupa aceea, pe cate un Sunday Brunch, ne vaitam ce greu gasesti in Romania manageri pregatiti si clienti buni care sa inteleaga ce business faci tu.

Stiu ca m-am lungit si-mi cer scuze pentru asta, dar am trait o astfel de situatie pe propria piele :)

Reply to this comment

Avatar

Radu Apostolescu

July 27th, 2009 at 11:20 am

Cam rautacios ‘alintul’ asta cu fripturistii daca ne gandim ca, in virtutea definitiilor de mai sus, fiecare dintre ei chiar are are un rol serios si munceste spre binele companiei.

Reply to this comment

Avatar

Bill Shakespeare

July 27th, 2009 at 2:04 pm

“Stakeholder” nu se poate traduce in nici un fel drept “fripturist”. Pentru ca friptura la care te gandesti dumneata se scrie “steak”.

http://slb-ltsu.hull.ac.uk/awe/index.php?title=Stake_-_steak

Reply to this comment

Avatar

Yndy

July 29th, 2009 at 11:02 am

Printre stakeholderi ar mai trebui adaugati inca doi, desi nu se aplica la orice business:
– bancile care finanteaza alaturi de actionari compania
– furnizorii semnificativi care contribuie cu ingrediente importante in business sau care ofera credit furnizor pentru business.

E foarte important feedbackul acestora dar este la fel de important ca in cazul in care se ia o decizie de business sa se analizeze impactul acesteia asupra tuturor stakeholderilor.

Ar fi frumos sa “prinda” acest concept in Romania mai mult decat in prezent pentru ca ajuta foarte mult mediul economic.

Reply to this comment

    Avatar

    Radu

    July 29th, 2009 at 12:22 pm

    Bancile sunt furnizori. Aici povestea este mai lunga, de dezbatut la un moment dat, dar nu sunt de acord cu banca fiind stakeholder intr-un business, decat daca isi asuma ceva riscuri si/sau pune ceva emotie. Banca este un furnizor care ofera o marfa (credit), pentru care nu-si ia absolut nici un risc, de multe ori actionand chiar in contra interesului companiei iar pentru acea marfa este platita.

    Furnizorii semnificativi, de componente care intra in “core business” – da, aici sunt si eu de acord cu tine.

    Reply to this comment

Avatar

Razvan Pascu

July 29th, 2009 at 1:57 pm

Multi ar spune ca cei mai importanti sunt clientii pentru ca ei sunt cei care pot face compania profitabila sau o pot scoate de pe piata. Eu cred insa ca toti sunt importanti: foarte importanti sunt si investitorii pt ca degeaba ai tu ca manager o idee buna daca nu are cine sa o sustina financiar.

Traim intr-o perioada in care toti sunt “fripturisti”, si cred ca e normal atata timp cat ramane o decenta in toate – adica sa astepti un profit dar unul rezonabil, sa vrei sa cumperi un produs bun si ieftin dar sa te gandesti ca e destul de greu sa le ai pe amandoua, etc.

Reply to this comment

Comments on other blogs

Avatar

Jungla economică « Jurnalul unui om

January 22nd, 2012 at 9:12 pm

[…] mai sus și te-ai simțit ofensat, este vina ta că te-ai căutat . 1. Denumire preluata de aici: http://www.radugeorgescu.ro/2009/07/27/fripturistii/ […]

Add comment

  • Legea business angels – cateva comentarii | seceleanu.ro: […] ~ 6 luni, Radu Georgescu venea cu cateva opinii extrem de pertinente despre legea busines [...]
  • Jo: Radu, as fi curios sa dezvolti ideea de 'exist strategy'. Aici e cuiul lui Pepelea in legea asta pro [...]
  • Ciprian: Va multumesc pentru clarificare! Mult succes si sarbatori fericite alaturi de cei dragi! [...]
  • Radu: Ciprian, Vectorwatch a fost construit sa fie un success global. Asa ca lucreaza cu echipa cea mai bu [...]
  • Ciprian: Este o calatorie fantastica si tare mi-as dori ca intr-o buna zi sa ne povestiti despre intreg proce [...]
Radu Georgescu
GECAD Group